vineri, 26 decembrie 2014

Încerc!

    "Încerc din răsputeri să zâmbesc atunci când ei toți sunt fericiți. Încerc să mă abțin să nu izbucnesc în plâns când știu că undeva, nu foarte departe, tu ești fericit și nici măcar nu-ți mai amintești de mine. Încerc să fiu un om bun și să fac tot ce mi-ai zis să fac...totul pentru binele meu. Încerc să nu mă mai gândesc la tine, dar inevitabil îmi revii în minte. Îmi revii atunci când ei zâmbesc, atunci când ei se sărută cu dragoste și-mi imaginez cum ar fi să te am alături acum și să te strâng în brațe cu toată iubirea ce zace în mine. Îmi imaginez cum ar fi să te pot privi și să-ți pot admira zâmbetul fără să-mi zică nimeni că sunt nebună. Da, sunt nebună atunci când vorbesc despre tine, atunci când plâng de tine. Sunt nebună ori de cate ori pot fi nebună. Îmi curgi prin fiecare venă, te simt în fiecare nerv și te iubesc fără să pot descrie în cuvinte. Te iubesc cu fiecare celulă din organism și te voi iubi mereu. Te voi iubi când voi greși, te voi iubi când voi fi fericită,deși fericirea mea e limitată fără tine. Te voi iubi când tu nu mă vei iubi, poate atunci,chiar mai mult. Te voi iubi în fiecare secundă din fiecare minut. Te voi iubi fiindcă deja o fac nebunește. Te voi iubi la nesfârșit pentru că tu ești cel pe care-l voi păstra mereu în suflet. Nu te-am avut niciun moment pe deplin,dar am visat că te-am avut. Nu m-ai iubit niciun moment, dar te-am iubit ca și cum ai făcut-o. Te-am iubit, te iubesc și te voi iubi întotdeauna. Poate te iubesc fiindcă nu mă iubești. Poate te iubesc pentru că te iubesc. Și încerc,încerc așa cum nu am făcut-o nicicând. Încerc pentru tine...Da, te iubesc! Și da, te voi iubi!Tu n-o faci, dar eu o fac aproape de demență.De ce? Ai fost acolo..."

miercuri, 24 decembrie 2014

Kilometri de suflet

    "Știu de prea mult timp cum e să treacă timpul fără tine. Știu de prea mult timp că eu sunt singurul vinovat pentru tot acest timp pierdut. Nu te pot avea, dar vreau să fii fericită. Meriți!Meriți asta mai mult ca oricine. Sunt nimeni, dar tu ești totul pentru mine. Merg pe străzi pline de oameni și toți zâmbesc, doar e Crăciunul. Sper ca tu să fii fericită și să te bucuri de el așa cum eu nu pot s-o fac. Nu voi trece mai departe, te voi iubi și după ani de zile. Te voi iubi fiindcă ai fost singurul om care m-a ajutat să-mi descopăr drumul și să-l urmez. Vreau să radiezi de fericire atunci când îl ții de mână,chiar dacă eu mor de dinăuntru. Vreau să-l iubești, dar mai ales, vreau ca el să te iubească. Cât de departe ești oare de mine? Câti kilometri de suflet ne despart?Nu vreau să aflu, nu vreau să mai știu. Vreau să râzi, vreau să plângi de fericire, vreau să trăiești toate emoțiile pe care ți le-aș fi putut oferi eu. Acum sunt prea departe...de tine, de mine, de noi. Un Crăciun cu lacrimi în ochi, un Crăciun cu tine-n gând și-n suflet.Un Crăciun cu bătăi prea triste ale inimii. Un Crăciun în care mi-aș fi dorit să te țin de mână și să te privesc în ochi spunându-ți că pe lista mea de Crăciun, tu ai fost prima și singura dorință. Ai fost prima mea alegere, aș fi vrut să fiu și eu prima ta alegere. Poate cândva, pentru altcineva voi fi...Poate cândva voi reuși să trec peste dragostea asta și să te las să fii fericită fără să te împiedic în gândurile mele. Vreau să fii tot ce vrei să fii,când vrei, cum vrei,cu cine vrei! Departe de mine, chiar...
Pot s-o fac. Te iubesc mai mult decât iubește un copil momentul când își primește cadourile de la Moș Crăciun. Te iubesc așa cum cerul își iubește stelele, te iubesc așa cum râul își iubește apa. Te iubesc așa cum munții își iubesc crestele, așa cum brazii își iubesc acele. Te iubesc cum te iubesc și te voi iubi cum te voi iubi. Te iubesc pentru că te iubesc! Sunt doar om, nu pot fi dincolo de asta,dar te voi iubi dincolo de orice. Te iubesc pentru că m-ai făcut să te iubesc.
Fii fericită,așa te voi iubi mereu!
Și chiar dacă aș muri tânăr, aș muri fericit că te-am cunoscut.Aș muri cu o inimă plină de iubire, aș muri îngropat în gânduri despre tine. Aș muri cu numele tău pe buze.
Dacă aș muri tânăr, aș muri cu tine-n gând. Aș râde în fața morții și aș plânge de fericire.Cum altfel cu imaginea ta în gând?Dacă...doar dacă... "

miercuri, 10 decembrie 2014

Tu iubește-mă! De restul am eu grijă!

Iubește-mă!Iubește-mă în felul tău, căci în al meu e imposibil.
Iubește-mă ca și când nu am mai avea timp!
Iubește-mă ieri, iubește-mă azi, iubește-mă mâine!
Iubește-mă ca tine, iubește-mă ca ei, iubește-mă oricum!Dar, iubește-mă!
Iubește-mi părul, iubește-mi inima, iubește-mi chipul, iubește-mă fiindcă te iubesc!
Iubește-mi îmbrățișările, căci eu le-ador pe-ale tale!
Iubește ceea ce iubesc la tine!
Iubește tot ce te-nconjoară, dar mai mult pe mine!
Iubește dimineața, eu mi-amintesc de tine!
Iubește noaptea, plâng pe ea!
Iubește timpul, el mi te-aduce!
Iubește tot ce n-ai iubit vreodată, dar nu uita de mine!
Iubește norii, dar zărește soarele!
Iubește-mi vorbele, dar alină-mi lacrimile!
Iubește-mă acum, eu te-am iubit atunci!
Iubește-mă să te iubesc!

Iubește-mă!Iubește-mă!Iubește-mă!

miercuri, 26 noiembrie 2014

Fata cu șosete.

      "Nu te chinui să mă înțelegi. Ai muri în mintea mea.  Nu mai sunt eu de ceva vreme și probabil că nu voi mai fi eu pentru mult timp. Nu mai am răbdare, parcă n-aș mai avea timp. Ea, fata cu șosete, a plecat cu toată răbdarea mea. A luat și dragostea cu ea. Nu mi-a mai lăsat decât niște amintiri vagi despre ceea ce însemna cândva iubire. Am iubit. Acum mi-e teamă s-o mai fac. Vreau s-o fac, dar nu mai pot. M-au părăsit toți. Au fugit de mine, de tot ce ține de mine. Să fiu un om rău? Nu cred.Oamenii răi nu plâng, iar eu plâng pe dinăntru. Plâng ca un copil. Nu mai am puterea de a scoate lacrimile din mine, dar interiorul meu e inundat.  Era atât de dulce cu acele șosete ale ei. Nu rămânea niciodată desculță. Îi era frică să nu calce pe suflete și să le rănească. Am rănit-o eu. I-am distrus toată bunătatea si am făcut-o să mă urască. Ceva mai rău? Da, poate doar moartea ei...
Mi-e dor de ea. Ei nu-i e de mine. Nici nu ar avea cum.A plâns de-atâtea ori încât a uitat să mai zâmbească,iar dacă o face, o face doar de fațadă. I-am omorât inocența și-am transformat-o-n monstru. I-am distrus lumea și-am târât-o în iad. Da, lângă mine a cunoscut iadul. 
Am lovit cu putere și-am crăpat zidul dintre rai și iad. Am lovit atât de tare încât toți demonii au izbucnit afară. Să mai repar?Nu mai am ce. Și-a luat restul de șosete și a plecat. Nu mi-a lăsat decât romul. Romul din sânge, din cap, din suflet, din întregul organism. Mă trezesc târziu în noapte urlând de dor.N-o mai aduce nimic înapoi.Nici măcar eu, cel care cândva era totul. Acum nu sunt decât un nimic în fața ochilor ei îmbătrâniți de durere. Am sufocat copilul din ea și-am ajuns să mă urăsc. Am creat cea mai urâtă ființă. Am contopit-o cu ura și-am decis să mă opresc, deja era prea mult. Am creat haosul din viața mea și acum nu mă descurc cu el. 
Vreau să-i spun că o mai iubesc, dar aș minți-o. N-o mai iubesc. Nu pe ea,cea de acum. Iubesc omul pe care l-am cunoscut atunci și urăsc omul care a disecat-o ușor, parte cu parte.
Sunt un criminal. Ucigaș de suflete. Pune-mi cătușele și aruncă-mă-n lanțuri. Îmi merit soarta.
Acum... acum aș da orice s-o refac. Dar e târziu...prea târziu,deja. Sper să nu mă uite, n-ar avea cum. Sunt hidosul din viața sa. Sunt distrugătorul de vise și amăgitorul incorigibil.
Iartă-mă că te-am distrus. Tu mi-ai dat lumea peste cap. O lume nebună dinainte s-apari.O lume în care puteam supraviețui doar eu... Fata cu șosete.Fata care a atins cu acea catifea inima mea. A uns-o și apoi a rănit-o. Șanțuri adânci de vene. Cicatrici mult prea colorate.Galbene de durere. 
Am distrus o lume și-am rănit un înger. Gânduri crunte-mi trec prin minte.Ore târzii ale nopții, secunde infinite ale dimineții... "

marți, 25 noiembrie 2014

De ce să sufăr de știință când fericirea mea e neștiința?

              "Am vrut să știu și-am suferit. Nu i-a păsat, e normal să nu-i pese. Acum sunt singur, fără ea. 
Mi-o amintesc de-atâtea ori. Șuvița ei de păr hazliu, orbitele prea mici pentru niște ochi prea mari. Mi-e dor de ea, cum să nu-mi fie. A fost a mea de zeci de ori. Acum, doar gândul reușește să mi-o aducă înapoi. E prea departe. De inimă, de suflet, de trup, de tot. Nu m-aș putea vedea iar lângă ea, dar,  măcar în treacăt să-i zăresc capul micuț de sub pălăria prea grea. 
Era a mea și n-am știut. Acum e-a lui și el sigur știe să-i aducă zâmbetul pe chip. Ah, acel zâmbet nebun...nebun de fericire, de iubire, poate,chiar de decor. 
Și beau, tot beau și iară beau. E rom! De-atâtea ori mi-am înecat amarul în gura paharului gol. 
Desculț, pășesc pe cioburi tari. Am răni în talpă...răni prea mari. Pe suflet doar schelete rari. În inimă am vânătăi. Pe față urme reci și-adânci ale unor lacrimi crunte. Am plâns! Am plâns de dor. N-am să mai plâng. Ea m-a uitat deja de mult. Și n-am pe nimeni lângă ea. Dar, sigur grija-și va purta. E o femeie deșteaptă.A așteptat destul. A plâns, a rupt și a zgâriat. Ca o leoaică pentru a săi pui. E prea puternică. Eu nu-s. Am fost cândva, dar lângă mine era ea. Acum sunt secat de forțe. Sunt doar om.Atunci eram și zeu și domn. Atunci dormeam, acum nu o mai fac, atunci știam să plâng, acum suspin. Aș vrea să-i urlu c-o iubesc. Dar,simt că n-o mai fac așa de des. Mi-e dor să-i simt mâna-ntr-a mea. Mi-e dor să-i sărut ochii, mâinile, gâtul, pieptul, nasul mult prea mic. O face altcineva. 
De ce să știu?Mai bine bănuiesc. Nu vreau o certitudine, vreau să trăiesc. Sunt fericit cu neștiința mea, aș fi mai fericit cu ea. 
Mă mint, mă mint și iar mă mint. Am înnebunit de dor. Nu sunt decât nebun. Îndrăgostit am fost cândva. Acum sunt doar nebun...și-s fericit. Mă bucur când mi-o amintesc râzând. Pe chip mi-apare un zâmbet tâmp când mă gândesc cum se-ascundea,goală, sub pătura mea. Era timidă, încă e. N-am s-o aștept mereu. De-ajuns încât să-mi fie greu, dar nu mereu. E prea mult timp.Iar eu, nebunul, nu am timp. "

duminică, 23 noiembrie 2014

Băbă...

         " Mi-am închis camera, mi-am luat bagajul și l-am aruncat în mașină. Nu știu încotro voi pleca, dar trebuie să plec. Simt o nevoie acută să conduc și știu că, în cele din urmă, mă voi calma. Pornesc radioul vechi și las muzica să-mi curgă prin vene. E 3:00, pe străzi sunt grupuri de studenți ce se întorc mahmuri din zecile de cluburi ale Bucureștiului. Îi privesc nepăsător și-mi văd de drumul meu. Mi-aș fi dorit să fii în dreapta mea, să te țin de mână și să zâmbesc. Zâmbesc doar la gândul că poate vei fi cândva aici, lângă mine. Strâng cu putere volanul rece și o lacrimă rătăcită mi-alunecă pe fața obosită. Obosită de așteptare, obosită de atâta lipsă de somn. Nu pot s-adorm gândindu-mă că acum ai pe altcineva în brațe, că acum, îî spui altuia "te iubesc". Te-aș urmări dacă aș putea. Aș fi prezent în fiecare pas al tău. Nu m-aș apropia, n-aș avea curaj să o fac. Doar să te privesc din depărtare și să mă asigur că ești bine, că ești fericită...
Nu ai sunat...nu ai mai sunat. Am crezut că e doar o glumă. N-a fost. Te-am căutat de câteva ori, dar m-am dezamăgit singur. Nu erai acolo unde mă gândeam că ai putea fi, erai dincolo, unde nu-mi imaginam vreodată că vei merge. M-ai înjunghiat fără să-ți dai seama.Am închis și am plâns ca un copil. 
Nu am vrut să te pierd, dar am făcut-o. Nu am vrut să te alung din viața mea, dar am reușit s-o fac. Distrug tot ce mi-e drag și rămân mereu singur. De ce o fac? Din disperare,cred...
Mi-am sfârtecat sufletul. S-a crăpat și acum fiecare bucățică din el e răspândit pe străzile mult prea aglomerate. E călcat în picioare... 
Nu îmi mai vorbești, nu mai vrei să știi de mine. Doare! Dar, rezist mai bine decât aș fi crezut că o pot face. Las Bucureștiul în urmă și distras de zgomotul asurzitor al motorului alunec, parcă, pe autostradă.Încă nu am idee încotro mă îndrept. Sper să ajung unde trebuie...sper să ajung la tine...
Aș renunța la tot pentru tine, în orice moment mi-ai cere-o. Te-aș iubi așa cum nu a făcut-o nimeni, niciodată. Te-aș proteja! Aș crește în ritmul tău, aș respira în același timp... Mă amăgesc... nu ai fost niciodată a mea. N-ai cum să fii vreodată. 
Sper doar ca el să reușească să te facă fericită. Eu nu am făcut-o și-ți jur c-am vrut-o. 
Conduc... " 


vineri, 21 noiembrie 2014

Aș putea muri de dor...

       "Da, aș putea muri în orice moment. Au fost momente când am crezut că o iubesc. Poate chiar o făceam. M-a lăsat atunci când aveam nevoie de ea. M-a lăsat singur și am rănit. Am rănit oameni, m-am rănit pe mine. Pe mine cel mai rău. Mi-am strâns în pumni atât de tare sufletul încât a crăpat. S-a făcut bucăți și le-am pierdut. Le-am rătăcit cine știe pe unde în camera asta în care-mi fac veacul. Străzile-s atât de pustii și nu sunt decât eu pe ele. Pășesc pe miile de pași lăsați de-atâția oameni. Mi-aprind o țigară găsită pe undeva prin colțul vechi al hainei și merg cu capul în pământ. Nu mai am puterea să-i privesc în ochi. Ei sunt fericiți, iar eu nu. Eu sufăr. Sufăr al dracului de tare și nu știu cum să mi-o scot din minte.A intrat atât de adânc și acum nu se mai lasă dusă. E plecată deja de săptămâni, dar inima mi-o cere. Cum aș putea să i-o ofer când nu mai știu nimic de ea? Cum aș putea să o fac să se întoarcă dacă nu-mi răspunde nicicând atunci când o caut. A plecat și a luat cu ea fericirea mea. Acum sunt singur, trist și îmi fumez o ultimă țigară. Fumul îmi înconjoară gândurile și mă las purtat de-un vânt acid. Îmi lasă urme grele pe chip, oricum e distrus. Distrus de durere, de nebunie,deja. 
Nu știu ce am făcut de a plecat. Nu știu ce am vorbit de nu-mi mai răspunde. Nu mai știu nimic de ea și mi-e dor,mi-e atât de dor. Mi-e dor s-adorm cu ea în brațe, mi-e dor să o simt aproape, să o văd zâmbind, să o văd plângând când îi țin discuții lungi despre ceea ce are de făcut. Vreau să o mai privesc încă o dată dimineața devreme înainte să plec. Vreau să mă mai rog măcar o secundă de ea să se trezească. N-aș putea să o mai trezesc, aș lăsa-o să doarmă. E incredibilă atunci când doarme, când își face loc în scobitura dintre pieptul și picioarele mele. Vreau să-i mai simt mirosul părului și s-adorm cu nasul pe gâtul ei. Vreau să ne certăm, vreau să ne împăcăm iubindu-ne apoi. Aș putea muri de dor...da, de dorul ei... " 

luni, 17 noiembrie 2014

Bube pe suflet.

        Am obosit. Am obosit al dracului de tare și nu știu cum să ies din oboseala asta ce mă macină continuu. Nu pot să dorm, nu pot să-mi beau liniștit cafeaua dimineață, nu pot să mai respir fără să mă tem că gura de aer pe care o inspir nu e ultima. Îmi doresc atât de tare să pot să mai închid ochii ca-n copilărie când singura care știa ce înseamnă a avea probleme era mama. Mi-e dor de îmbrățișarea ei, mi-e dor să mă strângă la piept și să-mi zică : "Dormi,puiule, mai ai până crești! " . Am crescut, mamă, am crescut și sper să nu te dezamăgesc. Să n-o fac iarăși... 
Ești atât de departe. Ne despart sute de kilometri, aș vrea să vin acasă, să va îmbrățișez pe tine, pe tata și pe mamaie. Dar nu pot, mamă. Locul meu nu mai e acolo. București-ul m-a schimbat. Îl iubesc și sper că și el mă iubește așa cum o fac eu. 
Îmi târâi pur și simplu pașii pe străzi și încerc din răsputeri să lupt pentru visul meu. Dar, am obosit. Am obosit și vreau să plâng. N-o pot face și durerea de cap mă distruge. Îmi sunt roase toate ungherele organismului, fiecare venă ce-mi cutreieră bătrânul, da', prea devreme îmbătrânitul meu suflet, e plin de molozul greu al deziluziilor. E greu să fii dezamăgit, e greu să pierzi oameni pe care ți-i doreai și ți dorești cu ardoare lângă tine. Nu știu cum ești tu, străine, dar eu, eu simt că nu mai pot și trebuie să-mi ridic hoitul și să-l pun în mișcare. Trebuie să ajung acolo și să răzbesc. 
Sper să ajung până la sfârșit și să nu înnebunesc...nu înainte de vreme. Mă trezesc în fiecare dimineață, asta după o noapte în care reușesc să dorm doua-trei ore, niciodată mai mult. Mă trezesc și încep să mă gândesc. Ce fac cu viața mea, cui ofer dragostea mea și cum am grijă de sufletul meu? Nu am grijă de el, nu mai pot avea. Deja are bube, nici măcar vânătăi. Sunt răni adânci făcute parcă de-o mână criminală. Da, eu sunt criminalul propriului meu suflet. Am reușit de-am ucis și minimul de curaj, de bunătate din el. M-am pierdut pe străzile București-ului și acum încerc să-mi găsesc calea spre casă.Nu casa mea de la țară.Casa mea de aici. E prea mult spus casă când îmi lipsesc îmbrățișările lor. Nu pot să plâng! Mă ucide asta. De-aș reuși să vărs măcar o lacrimă.M-aș elibera. Atât pe mine, cât și pe ea, inima. 
Nu mă plâng,doar scriu. Nu mai am cuvinte s-o fac. Rănesc ori de câte ori deschid gura pentru a vorbi, așa scriu. Măcar ochii vor reuși să-și aleagă ce citesc. Mi-am ucis liniștea, mi-a rămas haosul. Nu e plăcut, e prea mult vacarm în mintea mea.Am nevoie de liniște,iar. De unde pot cumpăra liniște? Cine se încumetă să mi-o împrumute câtva timp? Toți o vreți, egoiștilor. Eu mi-o doresc doar câteva ore. Câteva ore pentru a-mi anestezia durerea din cap, din suflet, din corp. 
Prea multe nopți nedormite, prea multe vise visate cu ochii deschiși. Mi-e somn,străine, mi-e somn, dar mi-e frică s-adorm...nu vreau coșmar...

Cădere liberă.




    
     Of, suflete,te-am ucis iar… nu mă pot opri din a o face. Nu vreau să te mai rănesc, nu vreau să te mai dezamăgesc și totuși o fac continuu. Parcă sunt croit să mă dezamăgesc și să dezamăgesc.
Mă îndrept cu pași rapizi spre moartea ta. Simt cum încetezi să mai trăiești, să mai speri,să mai vrei ceva bun de la mine. Cui te-am lăsat?Cui m-am lăsat?
Fiecare părticică a corpului meu e infectă. Nu mai știu să iubesc, nu mai știu să plâng, doar să mă plâng. Nu mai ajută la nimic. Îmi șterg cu greu lacrimile și privesc spre cer. Sper să-l văd pe Dumnezeu…sper să mă vadă și el.
Nu mai e nici soare, nu mai apare nici luna. E un întuneric acut și inima mi-e învăluită de el. Sunt negru pe dinăuntru și nu vreau să fiu așa. M-am săturat să-mi tot caut măști în fiecare dimineață cu zâmbete pe ele. M-am săturat să zâmbesc ca și cum nimic nu s-a întâmplat. S-au întâmplat prea multe… prea multe și nimic bun.
Am îndepărtat atât de mulți oameni și mi-e al dracului de dor de ei. Îi vreau înapoi în viața mea. Nu se mai întoarce nimeni. N-a plecat niciunul de bine, toți au văzut răul din mine și s-au făcut pierduți.
Am rămas singur…pentru nu știu a câta oară, singur. Străzile sunt pline, dar îmi par atât de goale.Nu îmi zâmbește nimeni,deși eu le zâmbesc lor.Cine știe peste ce nefericit dau și reușesc să-l fericesc cu zâmbetul meu. Îmi doresc o îmbrațișare și nu fac nimic pentru a o merita. Nu e nimic gratis, nici zâmbetele nu mai sunt moca.
Îmi târâi picioarele greoaie spre facultate, acolo măcar zăresc câte-un fericit, acolo pot râde si pot dormi… somnul pierdut. Pierdut ca mine.
Dristor 2 sau Republica, schimb la Piața Unirii și urc în altul. Nu-i știu numele, dar știu că mă duce la Universitate. Mă apropii de stație și aud: “Urmează stația Universitate.”. Mă pregătesc să cobor și-n cap am mii de gânduri. Care mai de care amestecate. Cobor într-un final auzind în spatele meu : “Atenție, se închid ușile..Întotdeauna se închid ușile, suflete. Chiar și cele pe care nu le-aș vrea închise niciodată.Atât de mulți oameni, fiecare cu povestea sa, fiecare cu un zâmbet tâmp sau o tristețe pe față. Eh, m-apropii de clădirea veche. Zeci de studenti mișună pe lângă ea întrebându-se în ce club vor merge diseară, la ce curs pot chiuli sau ce seminar tâmpit au. Fiecare cu ale lui probleme, iar eu,eu cu ale mele gânduri.
Ajung într-un final în fața facultății. Mi-aprind ochii privind în gol. Pentru câteva secunde sunt pierdut. Îmi revin din zăcut și deschid ușa grea a facultății. Intru și mă amestec printre studenți. Zgomot, haos. Săli, așteptare, râsete, plânsete, restanțe. Tipic.
M-așez în ultima bancă și-mi las capul mult prea greu pe bancă. Adorm, în sfârșit adorm. Așa trec doua ore de curs fără să fiu prezent vreun moment. Doar fizic, spiritual sunt demult plecat. Mă ridic și ies. Urmează altul și altul și altul. Aș putea alerga cu inima în flăcări.Aș putea urla să mă descarc și să reușesc dracului să trec mai departe. Mi-e imposibil. Îi privesc pe cei din jurul meu, câteva fețe îmi sunt cunoscute, restul… nu-mi pasă.
Ah, câți oameni mi-au plecat din viață, vina toată fiind a mea. Cât de bine mă pricep să îi fac să plece. Doare că nu se vor mai întoarce, nu mai au pentru ce să o facă. Sunt doborât. M-au împușcat și am zeci de gloanțe-n piept. În inimă deja-s găuri. Mă-ntorc acasă, nici casa nu-mi mai e casă cu-adevărat. E doar iluzia a ceea ce a fost cândva. Mă-ntind pe patul dur și-adorm instantaneu. Fără vise, fără durere, doar somn! Că bine e!

joi, 13 noiembrie 2014

În fiecare mine e un tine...

       Prietene,nu ne-am mai auzit de atât de multe zile...Nu te-am mai vizitat, nu ți-am mai scris... Credeam că în sfârșit viața mea a luat o întorsătura plăcută. Azi,azi vreau rom... Bunul tău rom. Știu că îți era dor de mine, dar știu că nu ai fi vrut să mă vezi așa, nu iar. M-așez pe vechiul meu scaun și zac cu capul pe bar. Nu am băut, dar o voi face. Îmi voi îneca amarul în romul tău. Am atâtea să-ți povestesc, ai să râzi, ai să râzi în hohote,dar apoi...îți vei da seama că e trist, e al dracului de trist. 
L-am întâlnit, l-am cunoscut, l-am iubit,încă de pe când nu știam cine e. Aberez, lasă-mă s-o fac, ascultă-mă, doar. A apărut în niște momente grele. În niște momente când am tins să spun că nu e posibil să se întâmple așa ceva. Doi oameni, amândoi odată. Au plecat din viața mea, trăind în viața altcuiva. Doi oameni recenți și mulți alții vechi. Acum, ușor-ușor, pleacă și el. Și-abia a apărut...abia,abia,abia. 
Și toți pleacă și vin alții, iar și iar și iar. Nu e niciunul stabil.Nu a fost niciunul, nu va fi niciunul. Se spune că vine mereu un tren... al meu vine doar să-i ia. Să-i ia și să-i ducă la dracu-n praznic. Mă lasă singură pe-un peron arhiplin, dar atât de gol...atât de gol,prietene. 
Înc-un rom, te rog! De fapt...să fie două! Nu mă privi așa. Nu știi ce grea mi-e inima. Nu știi cum e să aștepți.La dracu cu așteptarea, cu iubirea,cu toți și toate! 
Nu...am nevoie de iubire. Și tu ai, prietene! Nu mă mai privi cu ochii aceia înlăcrimați. Să nu plângi, căci eu am să urlu...
Și muzica-mi sună continuu în urechi. Multe melodii și toate parcă despre tine. Mă ucizi!Lent, dureros și acut! 
"Baba, is calling you!" continuu-n boxe. "Baba"...cândva aveam și eu unul, a plecat și el. 
Și văd și alții triști.Aș vrea să le pot descrie durerea...sau să o pot descrie pe a mea! 
Ah, la naiba! Voiam un prieten în bar in seara asta.Te am pe tine. Toarnă și nu te mai opri. Lasă-l să curgă până când adorm.Lasă-mă s-adorm aici, tu măcar vei fi și mâine aici, ei vor pleca toți. Așa cum fac mereu. Pahare mult prea mici pentru prea mult rom. Și curge, curge,curge și tot curge. Acum nu mai sună nimeni. E târziu. 

duminică, 9 noiembrie 2014

Oh,tu...Da,tu,străine!

     Cerul e acoperit de nori și parcă o ceață deasă se abate asupra lui. Tu ești lângă mine, pe aceeași stradă,împreună,dar parcă atât de departe. Privesc cu admirație spre cer săgetând cu privirea norii,ceața și văzând stelele! Inima îmi bate...mai tare decât de obicei. Te privesc pe-ascuns, încerc să fac în așa fel încât să nu-mi zărești privirea disperată. Urlu pe dinăuntru, urlu să mă îmbrățișezi, să îmi zâmbești, să mă ții de mână. Nu e posibil...e dur de imposibil. Mă conformez situației și pășesc odată cu tine pe aceleași frunze uscate. Clipe scurte de tăcere îmi par atât de lungi. Zâmbești! E tot ce pot să-mi doresc în momentul ăsta : să te pot vedea zâmbind. Tot ce avem nu sunt decât niște fragmente.Presupun că asta e tot ce se poate. Nu vreau să stric nimic, ai prea multe amintiri frumoase.Privești lucrurile pe de-o parte, eu le privesc de pe ambele. București tomnatic, atât de multe frunze, atât de multe clipe frumoase. Scurt, ,dar esențial. 
Te-ascult, nu mă pot sătura de vocea ta. Nu-mi pot dezlipi privirea de chipul tău...atât de frumos. 
Și nu e doar chipul,mai e și sufletul. Sufletul, străine! 
Ai reușit să-mi dai lumea peste cap, mai mult decât era. Nu ai produs haos, mi-ai calmat demonii...
Zile pline de întrebări al căror răspuns nu cred că-l voi găsi vreodată. Ai apărut, sper să nu pleci. Nu curând. Ai un scop, ai ceva de îndeplinit în viața mea, dar nu reușesc să ghicesc ce. Nu reușesc să-mi dau seama de ce acum?De ce București?De ce aici?
Străzi atât de goale, dar atât de pline parcă de zâmbetul tău. Mașini nocturne si frunze...oh, câte frunze!
Ne apropiem ușor-ușor de locul din care am plecat.Micșorăm pașii cu gândul să mai lungim acest moment. Din ce în ce mai aproape de sfârșit...
Mă abțin cu greu să nu te îmbrățișez,să nu-ți iau capul în mâini și să te privesc pentru câteva secunde și-apoi...apoi să te sărut.
Umăr lângă umăr. Pas cu pas.Pumn în pumn,și-apoi pumnul meu în mâna ta. Da! Cred în tine, cred în timp și cred că da!Da,străine. Printre atâția nebuni am înnebunit. E o nebunie ciudată, o nebunie de bine. Zâmbesc! Atât de tare încât mă dor obrajii,dar inima îmi râde. Îmi râde sufletul atunci când tu zâmbești! Exiști și e tot ce vreau. Să te privesc, de la distanță...dar s-o fac. Să-mi iau doza de zâmbet și să plec. Te las în "lumea"ta. Nu vreau să-ți stric liniștea, nu vreau să ai și tu demoni. Ești fericit așa.Fericită sunt și eu! Să zâmbești, să-ți râdă sufletul și să iubești. Să iubești așa cum o fac eu: aproape de demență. Și știu că nu sunt singura. Știu! Flori de liliac uscate, frunze de stejar aruncate alandala pe străzi.Nu voi porni la luptă. Nu mă voi lăsa cuprinsă de războiul ce se dă în mine. Ar fi o bătălie cu morile de vânt. Nu vreau să fiu un Don Quijote nebun.Vreau să fiu doar un nebun. Nebunii sunt fericiți în nebunia lor,străine. Iar tu ești nebunia mea, iar nebunia mea e fericirea sufletului meu. Respir și privesc în gol. Da, o carte atât de buna, rânduri pe care nu vreau să le termin. Nu vreau un sfârșit. Nici pentru mine, nici pentru tine. Dacă tu ești și eu sunt!


joi, 6 noiembrie 2014

Străine...

      Azi...azi, după atât de mult timp te-am revăzut.Ești exact ca atunci. Nu-mi cere să-ți fac o descriere, să te caracterizez în vreun fel. Mi-e imposibil să o fac. Ce aș putea spune n-ar fi decât : TOT. Da, tu vei deveni în curând "totul" meu. Câteva ore, străine... si după atât de multe zile, câteva minute. Am îndrăznit să mă apropii de tine, să-ți vorbesc...am încercat, căci emoțiile m-au acaparat și aproape că m-au lăsat fără respirație. Oare ești conștient de toate emoțiile la care mă supui?La faptul că adorm în fiecare noapte din acel moment cu tine-n gând si că mă trezesc cu același gând frumos?! Ești singurul vinovat de zâmbetul tâmp ce mi se desfășoară pe chip de atâtea zile. Mă simt de parcă aș fi sub un copac de liliac, sufocată de miros, nu îndrăznesc să mă îndepărtez. Mi te doresc atât de mult, te visez de nenumărate ori... Apari,dispari! Ciudată ființă, dar sublimă!
Sublim zâmbet! Același zâmbet de-atunci...de-atunci, străine...
Atât de aproape de mine, atât de frumos, desenat parcă de-o mână mult prea talentată. Milioane de figuri de stil, știute si neștiute. Te rog, sufletul meu are nevoie de tine! Poate și-al tău de mine...Uite ce-ai făcut cu inima mea îmbătrânită de oameni, uite pe ce culmi ai reușit să mă faci să pășesc... Doar privește și ascultă... Ce s-asculți? Inima mea! Da,inima mea plină de cusături,dar pe care tu....tu, ai reușit să o faci să bată! Și bate așa cum n-a mai bătut vreodată! Genial joc al minții si al sufletului!Și-ți scriu, străine...îți scriu cu gândul că într-o bună zi vei ieși din neant și îți vei îndrepta pașii spre mine,așa cum ți-ai îndreptat privirea atunci...Oh, spectaculosul ATUNCI! Sublimele momente în care mi-ai fost atât de aproape de suflet si ai dispărut parcă...Atât de aproape,dar atât de departe,totuși...Chipul tău atât de frumos conturat, acel zâmbet năucitor, acei ochi formidabili și extrem de greu de uitat...Unde ești? Ce faci tu în acest moment parcă imposibil de acceptat?? Fă-te văzut.Lasă-mi ochii să te mai privească inca o dată si ființa să se apropie de tine! E incredibil cum mi-ai ieșit în cale de atâtea ori și cum te-am lăsat de fiecare dată sa pleci... Acum, mai mult ca niciodată,vreau să te revăd. Să-ți surprind privirea și să indrăznesc. Atunci nu am făcut-o, dar nu va mai exista acel refuz al ființei mele de a te cunoaște! Apari si nu te mai lăsa pierdut...O secundă s-apari, să te pot iubi o viață!
Un minut să te mai am aproape,să-ți analizez si cele mai fine cute ale feții... Da! Știu că undeva acolo,tu...zâmbești și te gândești la "ce ar fi dacă?...Așa cum mă gândesc și eu la cum ar fi să te pot privi în fiecare dimineață somnoros, să te pot atinge, să-mi pot trece mâinile prin părul tau, să te iubesc...Oh, da! Să te iubesc! 

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Rom...sau mai bine, o doză de fericire!

                   
            Da. E oarecum ciudat sa te vad langa mine si sa te consider strain.Asa te simt acum, asa te-am simtit inca de cand te-am cunoscut.  Barman, un rom, te rog...sau nu,mai bine o doza... o doza de fericire!
Cum sa nu ma poti ajuta? Nici tu nu esti fericit? Ei,bine, bun-venit in club! 
Stii ce e ciudat?! Invaluiti de fumul atator tigari ne simtim ametiti! Tu de oboseala, eu de durere. El de suferinta pe care si-o induce singur,retraind la nesfarsit trecutul, iar eu de suferinta prezentului. Nu ma iubeste, nici eu nu o fac. Duca-se dracului! Trecutul...atatea imagini ale unui film nederulat, dar amintit. Bun! Va fi o seara pe cinste! Cine stie cate povesti stii, cate amintiri traieste mintea ta fara ca tu sa vrei. Nici macar nu sunt amintirile tale...sunt ale lor.Ale cui?!Ale mele, in curand! Dar ale lor prezente. Nu ofta,noul meu prieten! Nu ofta si nu suferi! Viata e asa cum e, nu e cazul sa o inrautatim si noi! Nu se va intoarce dupa mine...nu pentru mine! Pentru ea,da!Dar nu pentru mine.
De ce?! De ce ma mai intrebi, nu e destul de graitoare privirea mea plina de celule ce-mi strang lacrimile ca intr-un pumn. Sunt tare curioasa cand va veni momentul acela cand voi putea plange! Acum nu pot. Acum strang si le tin atat de strans in inima asta a mea batrana,incat nu stiu cat voi mai rezista...eu sau ea!
Ea,cu siguranta! Si totusi...pentru ce atata rom...nu-mi mai turna,e deja tarziu! Abia 00:00?! Atunci cand toate pasarile dorm! Nu mai tipa,suflete! Le vei trezi! Nu mai aud si abia au reusit sa inchida un ochi! Intrebari prostesti!Lipsite de noima si total de neinteles! Te cred,esti obosit! Nu,ele nu aud, dar fiinta lor o face. Intregul lor "eu" aude...nici din aripi nu mai pot da! Sunt uscate si mult prea rigide. S-a dus tineretea sufletului meu, bun-venit,batranetea ochilor mei!
Nu sunt trista!Totusi, un rom?! Toarna! Toarna si asculta! De-ar putea inima sa vorbeasca,caci mintea nu-si mai gaseste cuvintele.De-ar putea sufletul sa rosteasca,caci ochii nu mai au culoare! Sunt stersi si obositi. Ca toata fiinta mea! Al dracului de obositi! Simti manie in vorbele mele! Si eu! Sunt manioasa pe mine ca nu stiu sa-mi controlez inima!Nu,nu pe-a mea...ci pe-a lui...
Intrebari?Mii! Iubiri?Zeci! Toate cu aceeasi persoana!Si pentru aceeasi persoana! Parca-i zaresc surasul tamp de pe fata aceea mult prea frumoasa! Idiotule! Si voi fi un om bun! Asa cum am fost mereu! Un om atat de bun incat iubeste oamenii mai mult decat se iubeste pe sine insusi! E crunt! Dar un zambet al unui om trist,un om secat de puteri, un om a carui fata nici macar nu mai poate fi zarita. Prea multe uscaciuni pe degetele ce trec agale pe langa nasul mult prea frumos, dar atat de slab! Pe langa inima aceea mult prea buna,dar antica. Prietene, ti-s ochii in lacrimi! Oare suferi? Suferi,ah! Nu o face. E prea greu sa reusesti sa treci peste. Nu suferi pentru mine! Romul e de vina! Pot zambi,pot glumi. Dar nu plange...de ce o faci? Te doare durerea mea? Atat de puternica sa fie incat sa nu mai am puterea sa o simt? Cred ca romul tau e prea de tot. Inca-un rand te rog! Pentru mine, pentru tine, pentru el si pentru ei! Pentru toti descumpanitii mei! 
Noroc!


vineri, 24 octombrie 2014

Propria-mi cușcă...

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa… Vreau să țip.Să urlu, să mă desfășor. Vreau să plâng și nu o pot face. Nu mai am lacrimi pentru a putea plânge. Nu le mai găsesc în interiorul meu muribund. Da, azi am murit pentru a nu știu câta oară și mi-am jurat că va fi ultima dată când o voi face. Nu mai mor pentru nimeni, nu mă mai omor pentru niciun om. Într-un final toți te vor dezamăgi…voluntar sau involuntar, o vor face. Nu mai arunc vorbe pe care mi le doresc întoarse. Nu mă mai infiltrez în niciun joc al inimii… O altă cicatrice pe sufletul meu cusut cu prea multă duritate. Prea multe răni pe inimă, pe fiecare vas de sânge al organismului. Sunt ca un leu într-o cușcă cu bări de-un metal mult prea rigid. Într-o cușcă din care nu pot scăpa… nu prea ușor.E greu să te las să pleci, dar o voi face. O fac pentru că tu, tu, dragul meu Prieten, nu meriți. Nu știu unde s-au îndreptat gândurile mele și ce a visat inima, dar cu siguranță locul tău nu e în ea. Nu meriți, oricât de mult aș fi crezut că o faci. Într-un final, epavele ajung în același loc. Un loc destinat pieirii. Un deșert al deșertăciunilor. Zâmbesc. E un zâmbet tâmp și nu știu ce să fac cu el. Nu mai știu. Simt cum inima îmi pulsează la maximum sânge… un sânge infect ce se îndreaptă spre creier. Mă va sufoca și într-un final voi adormi. Somn liniștit…
Îmi așez în spate o parașută și mă las purtată de vântul viselor mele. Da,azi mi-am ordonat prioritățile, iar tu…tu nu mai faci parte din ele. Nici nu cred că ai făcut vreodată.A fost doar un nou test pentru o inimă mult prea devreme îmbătrânită…
Alerg printre haosul miilor de gânduri reci. Sunt putredă pe interior și nu cred că voi mai fi cândva proaspătă. S-au adunat atât de multe într-un loc atât de mic, într-un loc în care sângele circulă continuu. Dacă s-ar opri…dar, dacă s-ar opri…
Mă cufund într-o stare de nervozitate.E o nebuloasă de stări induse de-o minte mult prea obosită…mult prea obosită.
O muzică pe propriile-mi sentimente se-așterne pe-o nouă foaie. E una imaculată. Cred că va rămâne destul de mult așa…mi-au pierit cuvintele. Și ele erau singurele care reușeau să mă mai trezească din visare. Nu mai am curajul să visez. Nu mai am tăria să îmi mai îndrept pașii spre vreun alt suflet. Matură, imatură…dar, cu inimă. Curând nu va mai fi nici asta. Va înceta să se încarce cu dureri si va răbufni. Cum va proceda? Am doar o vagă idee și aceea că peste ani si ani, ne vom întâlni. Tu de mână cu ea, eu de mână cu sufletul. Doar cu el… îți voi zâmbi,probabil că nu mă vei recunoaște. Voi avea chipul schimbat de atâtea urme…
Vei fi fericit. Cel puțin așa îmi vei părea. E greu să pari… Fantasme plăsmuite de o minte mult prea cicatrizată. Vânătăile de pe suflete nu dispar… niciodată. Își șterg culoarea, dar niciodată urma. O vânătaie doare.Și inima doare… doare al dracului de tare, dar e puternică.Sângele încă pulsează. Încă-și face loc printre toate reziduurile depuse…și ajunge.Ajunge acolo unde mintea omului nu poate ajunge. E prea leneș să gândească mai departe de el. Se gândește a mea. Și nu-și dorește decât o jumătate de oră cheia cuștii pentru a lua o gură de aer,apoi se întoarce. Întotdeauna vine alt tren... întotdeauna.
Rămâne doar o bancă goală, pe-un peron prea plin. Arhiplin…

Suferi…tu de ea, iar eu…eu de mine.

joi, 23 octombrie 2014

Dragă Prietene,

 E o chestie bizară in sufletul meu când mă gândesc la tine. Nu știu dacă este iubire sau nu, dar am un sentiment ce-mi aduce pe buze un zambet imposibil de înțeles ori de câte ori îmi apari în gând. Nu vreau să înțelegi greșit.Nu aștept să mă iubești așa cum, probabil, că o face sufletul meu. Nu vreau să te simți obligat sau să nu mai vrei sa mă revezi.Ar fi dureros…Și știi prea bine că o rană pe suflet e cea mai dureroasă. Amândoi avem cicatrici pe inimi si nimeni si nimic nu le va putea șterge vreodată.Vor rămâne acolo pentru totdeauna,dar, amândoi trebuie să avem tăria de a trece peste. Știu că-ți vei spune că tu nu mai iubești, că tu nu mai suferi, dar te minți singur. Ți se citește în ochi o tristețe uriașă.Aș vrea să pot avea puterea sa ți-o smulg si să o adaug sufletului meu. Poate nu crezi, dar e mai puternic decât pare. M-ai vazut plângând, m-ai vazut zâmbind si niciodată nu mi-ai cerut explicații pe care oricum nu ți le-aș fi putut oferi. Sunt al dracului de greu de înțeles si totuși, cred că tu ești singura persoană care m-ar putea citi…da, ca pe o carte pe care ți-ai dorit întotdeauna să o înțelegi. Nu suntem diferiți, aș avea curajul,chiar,să spun că ne asemănăm foarte mult. Prin patimi, prin simțiri, prin tot ceea ce ne definește. Mi-ar plăcea să am curajul să te iau de mână, să-ți zâmbesc si să nu îți spun nimic altceva, doar sa îți strâng mâna și să merg ținându-te ca și cum ar putea fi ultima dată când aș putea să o fac. Poate ți se va părea o nebunie, dar oare nu suntem cu toții nebuni?Oare nu trăim toți într-o lume a noastră?
Dragă Prietene, vreau să reușești să treci peste toate gândurile care te macină și să încerci să faci loc în sufletul tău unui alt om. Nu uita! E crunt să uiți. Păstrează-le amintirea,dar nu te omorî cu ea. Nu încerca să te mai legi de trecut, nu încerca sa schimbi soarta, într-un final vei ajunge de unde ai plecat.Oamenii nu se schimbă,doar dau impresia că o fac. Eu nu mă schimb, doar îmbunătățesc, tu nu te schimbi, evoluezi. Vreau sa citești! E cea mai frumoasă parte din viața noastră. Citim fiindcă ne oglindim. Ne oglindim printre rândurile care ni se aruncă in fața ochilor parcă special pentru a ne vedea imaginea. Decădem, ne ridicăm. Iubim, urâm. Hai să nu ne umplem sufletele cu nimicuri,până la urma regretăm iubiri care nu ne-au făcut bine… De fapt…ne-au făcut ceea ce suntem astăzi. Oameni triști, reci si goi…da, mai ales goi…
Mergi la TEATRU! Da,  acolo întâlnești cei mai frumoși oameni. Nu înfățișarea contează, ci modul în care joacă.Modul în care reușesc să se plieze pe fiecare personaj, negândindu-se că ar putea juca chiar rolul vieții lor.
M-ai urcat pe un acoperiș.A fost cel mai frumos acoperiș pe care am putut să-l văd. Cred ca va rămâne cel mai frumos. Doar daca… nu vei incerca să-mi arăți si alt acoperiș în timp ce ma ții de mână…
Nu știu dacă tu te-ai gândit la mine altfel decât ca la o prietenă. Nici nu vreau să o faci atât timp cât nu o simți cu adevărat. Nu e nimic mai frustrant decât să îi spui unei persoane că o vrei, dacă nu-ți dorești asta cu toată ființa. Eu m-am gândit și totuși, nu-mi pot da seama dacă te iubesc sau nu…Tind să cred c-o fac…doar îți scriu. Îți scriu deși, nu cred că voi avea curajul să-ți înmânez această așa-zisă scrisoare. Oh, Doamne! Nu te gândi că e o declarație siropoasă de dragoste.Departe gândul meu de a face asta. Sunt doar niște gânduri, gânduri pe care vreau sa ți le impărtășesc…
Tot ce-mi doresc pentru tine e să reușesti să scoți acei ochi din celulele pleoapelor și să reușești să plângi. Vei învia! Vei deveni uman.
Aleargă, zâmbește, plângi, urlă.Descarcă-te!!! Fă-o și apoi privește-te în oglindă și observă schimbarea! Frumos, nu? Sublim, aș putea spune…
Așază-te în pat seara târziu și închide ochii. Imaginează-ți că ești alături de o necunoscută și că o iubești așa cum nu ai mai făcut-o vreodată…
Mi-ai spus,nu demult,că m-am schimbat când ai amintit de o anume M. Am făcut-o deși am negat. Da, doare și nu cunosc motivul… Suferim amândoi…Tu de ea și eu de tine!
N-aș vrea să te impovărez cu toate aceste gânduri absurde. Sper doar să fie un unguent pentru o vânătaie pe suflet…

Te las… Probabil am ajuns prea departe. E prea târziu să mă mai întorc. De fapt, nici nu vreau! Bucură-te, Prietene! Bucură-te de oameni… Și mai ales, când o vei întâlni, n-o lăsa să-ți scape. Ar putea fi medicamentul tău. Poate și-al meu…

miercuri, 8 octombrie 2014

Actor



    Pe propria scena iti joci propriul rol. E al tau si numai al tau. Nu conteaza nimeni in jurul tau, nu conteaza cei care platesc bilete sa te vada, nu conteaza cei care rad la glumele pe care le faci.Doar tu stii ce se intampla in interiorul tau Doar intregul tau organism simte cu aceeasi intensitate cu care gandesti. Razi, plangi, urli, taci, e scena ta. “Ce ne spunem cand nu ne vorbim?”,ah,dar ce nu ne spunem. Ne vorbesc bratele, ne vorbesc picioarele,ne vorbesc sanii. Venele subtiri ale gatului se imbie armonios cu acele cute fine ale fetei. Nasul se schimonoseste,dar ce ramane neschimbat? E ceva in acel ceva al tau. Sunt ochii care marturisesc povesti nespuse.Trupul, intregul tau trup scotoceste prin adanciturile sufletului,acele adancituri netratate la timp ce s-au amplificat cu fiecare zi trecuta. E inima ce bate cu putere mai sa-ti strapunga pieptul. Simti cum oasele iti sunt sfarmate si e o durere acuta ce te face sa nu mai scoti un sunet. E o durere crunta ce te devasteaza,dar trebuie sa-ti joci rolul. E un rol atat de bine ales incat nimeni altcineva nu ar fi putut sa-l joace.Esti perfect pentru rolul vietii tale. Si crezi ca te critica?Si crezi ca au suferit? Toti suferim,mai mult, mai putin…Dar, unii dintre noi stiu sa treaca si sa traiasca cu ceea ce au facut cand trebuia facut. Viata are mijloacele sale de a ne face sa ne gandim atat de departe incat uitam sa mai traim in secunda, in clipa in care trebuie sa traim. Si astfel…astfel trec atat de multe secunde adunandu-se-n ore, zile,saptamani,luni,ani…Acei ani care nu se mai intorc nicicand.
Crezi ca le stii pe toate,dar simti ca inca e ceva ce parca-ti scapa…Da, e timpul, e viata in sine. Nu-ti mai aminti de acele momente, lasa-le acolo undeva-n ungherul sufletului si incearca sa simti cum vantul lin al inimii te poarta dincolo de rasarit, dincolo de soarele amiezii,dincolo de apus. Da, apusul. Bizar contrast de culori fascinante, naucitoare…
“Prizonierul cerului”?Dar oare nu suntem toti prizonieri al unui cer? Al tau,al meu, al lui,al ei, al nostru,al lor. Viata trece, viata moare,dar amintirile sunt pastrate vesnic.Amice, nu-ti mai incarca sufletul, constiinta cu amintiri ce-ti fac ochii aceia atat de frumosi sa lacrimeze. Toti oamenii frumosi simt, de aceea sunt frumosi. Toti actorii plang! Plang viata personajului jucat, plang viata altora si intr-un final isi plang viata. De ce la final?Fiindca atunci devin oameni.
Nu suntem decat niste fantasme ale propriei imaginatii.Iubirea nu exista de-a gata,iubirea se creeaza prin atat de multe procese total necunoscute noua.Prin atat de multe secunde tintuite intr-un perete al camerei, prin oameni frumosi, prin oameni urati. Dar nu, oamenii urati nu exista, exista doar o nehotarare in fiecare dintre noi ce ne face sa aratam uratenia, dar nu sa fim urati. Vedem uratul acolo unde nu vedem iubirea, dar oare noi nu suntem doar niste oameni urati in alti ochi frumosi? O sumedenie de intrebari, dar “Niste raspunsuri” nicicand. Sunt doar “Mari(le) sperante”.Asa cum “Ö viata” nu e de ajuns sa iubesti indeajuns. Si, prietene, nu esti “Singur pe lume”,ai atatia “Bel ami”(s) care sunt acolo oricand vei avea nevoie. Ofera flori, intoarce-te la doamna de la florarie si priveste-o ca pe-o “Dama cu camelii”. Ofera-i o floare cumparata de la “Magicianul”din coltul strazii. Te simti ca “La rascruce de vanturi”,acolo toate vanturile bat cu tristete. Indreapta-te “La rasarit de Eden” si trimite o “Invitatie la vals”, scrie-i o “Scrisoare de dragoste” si traieste “Nostalgia”. Nu trai o viata ca in “Orasul si cainii”. N-ai nevoie de “O viata de rezerva”, ai nevoie doar de “11 minute” sa faci “O femeie implinita”. Iubeste “Rosu si negru”,incearca sa simti ce simt doamnele “La paradisul femeilor”. Nu ii intreba “De ce iubim femeile?”. “Cu fiecare zi”inveti sa o iei de la inceput. Fii “Colectionarul”de suflete frumoase, devoreaza-le si fa-le sa simta ce simti tu. Intreaba-te “Daca as ramane?”si gandeste ca “Sotia calatorului in timp”. De cate ori nu si-a pierdut sotul? De cate ori nu s-a intrebat daca-l va mai revedea. Incearca sa primesti “Sapte zile pentru o eternitate”si nu te sfii sa te simti ca “Panza de paianjen”, intr-un final murim… fizic,dar sufletul va continua sa cutreiere nebanuitele carari ale vietii nevazute. Si nu-ti mai impuia capul cu  nenumarate intrebari: “Unde esti?”,raspunsul e simplu: pe SCENA. Simti cum zbori ca “Pasarea spin”. Nu te simti ca-n “Crima si pedeapsa”, pedeapsa ta trebuie sa fie doar nebunia, dar nebunia te face fericit. “Turnul de abanos”e inca acolo…

Asa ca, dragul meu prieten, nu invata sa urasti, nu invata sa regreti, n-ai nevoie de “Ratiune si simtire”, ai nevoie doar de iubire…Si poti fi “Idiotul”, dar sa fii fericit. Nu ai nevoie de nimic altceva.Ah,da,de-o ceasca cu cafea…

marți, 23 septembrie 2014

Ămini...

        "S-a intors de atat de multe ori, se intoarce continuu. E ceva la tine ce iubeste cu toate fortele. Esti tu. Poate sunt nebun. O refuz fara incetare si ea se intoarce intotdeauna. Am iubit-o, nu stiu daca o mai iubesc,dar ea parca o face. M-am intors si eu de prea multe ori, de atat de multe ori incat m-am saturat sa ma mai tot intorc. Nu mai am curaj, nu stiu daca mai vreau sa o fac. Ma priveste cu ochii uriasi si-mi zambeste cu dragoste. Ma prefac indiferent,dar simt cum inima imi bate langa ea. E ceva in privirea ei ce urla din toti rarunchii ca ma vrea inapoi,dar nu stie cum... Nu mai stie nimic, nu imi poate citi gandurile desi, isi doreste cu ardoare sa o faca. As vrea sa am curajul sa ii spun ca "Nu", dar o mai vreau langa mine.Vreau sa o vad cum se agita ca un copil fara jucarii, vreau sa o vad cum se zbate pentru inima mea. E atat de ciudata,dar poate ciudatenia asta iubesc la ea. Dar n-o iubesc, cel putin asta stie ea. Nu ma pot impotrivi ratiunii,desi inima isi doreste sa o faca,inima si-o doreste aproape.Va fi departe, mult prea departe... 
As vrea sa o pot pastra langa mine,sa o privesc fara sa ma ating de ea. Sa o pot analiza,sa-i pot observa calitatiile si defectele,sa-i iubesc toate perfectele imperfectiuni. Si stii ca iti poate aduce atatea probleme in viata, dar parca o viata monotona nu ti-ar placea. Nu mai vrei sa te enervezi, nu mai vrei sa o faci sa inteleaga ce a gresit...dar totusi, o vrei langa tine. Vrei sau nu sa o iubesti? Vrei sa fie a ta si tu al ei,vrei sa fiti o persoana? Strange-o in brate, sarut-o pe frunte si nu-i mai da drumul.Acolo se simte cel mai bine. Invat-o sa nu mai greseasca, ajut-o sa treaca peste obstacole si iubeste-o. De asta are nevoie...E o contradictie intre gandurile tale si nu stii ce si cum sa alegi, nu vrei sa te lasi ghidat de sentimente,dar inima parca se trezeste si parca vrea sa bata pentru inima ei. Indrazneste,risca si iubeste!"

miercuri, 17 septembrie 2014

Dacă vreau să te iubesc,o fac...


          o fac cu voia sau fara voia ta.Nu tin cont de ceea ce  mi se spune si ajung sa te iubesc asa cum nu credeam ca o voi face. In sfarsit inima mea simte,iar tu nu esti in masura sa o faci sa nu mai simta.Nu te voi lasa! Asa ca, oricat ai incerca sa ma indepartezi,oricate scenarii mi-ai imprastia, nu le voi privi, iar daca o voi face, fii sigur ca nu le voi oferi atentie. Nu am nevoie de tine, am nevoie de inima ta,dar daca nu vrei sa mi-o oferi, nu insist. O voi iubi eu pe-a ta cu o intensitate cum nu ai mai intalnit. Pot iubi si fara sa primesc iubire in schimb,e bine. Am atatea cicatrici pe suflet incat,daca imi vei mai face si tu una, aproape ca nu o voi simti. Iti voi iubi inima, iti voi iubi zambetul,ochii, nasul, fruntea,gatul,pieptul,bratele. Voi iubi totul la tine si pe tine,dar nu ma forta sa ma indepartez de tine, nu o voi face oricate presiuni ai face si oricate vorbe vei arunca.Sunt imuna la ele.In plus, daca vreau sa te iubesc,o fac...
Zambesc, ador sa te necajesc! Poate-ti place si tie sa o faci. Poate vrei,dar nu poti!Poate-ti doresti, dar iti impui niste restrictii prostesti.Hai,vino aproape, priveste-ma si pleaca! Am nevoie de inima, nu de priviri, am nevoie de un zambet al ochilor si pot pleca mai departe. Asa te voi purta mereu cu mine, iti voi purta inima deasupra celei ale mele si te voi iubi cu ardoare in fiecare secunda. Risti sau nu? Risca,gandeste-te,razgandeste-te... Eu vreau sa te iubesc,te opui? Nu conteaza, deja e prea tarziu! 

NU!

           Viata are un curs tare ciudat! Incerc sa-l inteleg si nu pot, nu stiu de ce sa ma leg si de ce sa ma dezleg. Am o inima bizara, iubeste cu intensitate si se opreste brusc din a o mai face. Urat! Uratul isi face loc printre vene si ajunge exact in miezul frumusetii improscand totul cu urme de culori nocturne. Vreau doar sa plec si sa uit de tot, sa uit de el,de ea,de ei. Simt un gol undeva in suflet, incerc sa ating locul cu mana,dar e prea ascuns. Am incercat si asta,si pe aceea, pe celalalte... nu a mers niciuna. Am zambetul pe buze, doar ce l-am achizitionat. Nu ii mai stiu numarul. Au fost prea multe zambete cumparate,dar macar mi-au acoperit tristetea ochiilor. Sunt bine, am fost de fiecare data, dar acum sunt mai puternica,acum stiu sa astept si sa actionez,acum sunt razbunatoare. Am fost un om bun,acum sunt poate un om rau,dar ei m-au facut asa. Nu are importanta, pasii-mi sunt indreptati spre Bucuresti si acolo imi vor ramane fiindca aici nu mai e loc. Am vrut sa ofer fara sa primesc. Nu o voi mai face.Acum totul se rezuma la ceea ce insemn eu,si nu la ceea ce inseamna ceilalti.Sunt eu si atat. 

marți, 16 septembrie 2014

Să dansez sub clar de lună când afar' plouă!

          Ploua! Nimic special,e doar o ploaie de toamna,o ploaie tarzie de vara, o nebunie ce iese la suprafata din corpul meu mult prea bolnav de tristete. O luna mult prea aproape de pamant, mult prea aproape de inima mea. Un chip atat de cunoscut,dar plin de necunoastere. Si sufletul mi-l cheama langa inima,dar el nu vine. Cum poa' sa imi curga prin vene cand nu-l cunosc?Cum poa'sa existe in mintea mea cand ochii niciodata nu l-au privit cu atentie? Nu stiu sa raspund si las ca totul sa isi urmeze cursul desfasurarii.Nu intervin pentru a nu strica si mai mult haosul in care sunt cuprinsa.E ca o furtuna pe mare, e ca o ninsoare dura ce cade fara incetare. Sunt in mijlocul tuturor acestor fenomene fara a avea vreo putere pentru a scapa. Ma las purtata de vant si privesc cerul. E luna, sunt stelele,dar ploua! Ploua asa cum nu a mai plouat vreodata! Ploua ca in povesti,dar pe strazi nu zaresc nicio printesa urmarita de printul sau. Sunt doar eu sub clar de luna cand afar' ploua dansand. Dansez, danseaza inima,danseaza toata fiinta mea. Iar el, cel din mintea mea, priveste! Sta rezemat de un felinar si priveste lasandu-se cuprins de picaturile uriase ale ploii.Nu schiteaza niciun gest,dar i-l desenez in minte. Ma apropii si-l privesc in ochii aceia superbi.Ma priveste si imi atinge fata cu o mana calda,intrebandu-ma parca:"-De ce?De ce eu?", il privesc si ii zambesc. Inchid ochii si ii ating mana cu palma mea :"Tu!". Il las in ploaie, sub felinar si imi continui dansul. Ma dor obrajii de la zambetul incotrolabil,dar nu am sa ma opresc. O muzica fascinanta imi suna in cap, e muzica ploii, e muzica sufletului meu, e muzica mea! 
     Lasa-ma sa te iubesc! Nu ma iubi,dar lasa-ma s-o fac! 

joi, 11 septembrie 2014

Învață inimă să iubești!

      Ai invatat,nu de mult,sa iubesti. Acum ai uitat. Ai incercat de atat de multe ori sa reinveti, dar nu ai reusit niciodata. Stii ce e ciudat? Extraordinar de bizar,as putea spune. Faptul ca ajungi intr-un moment al vietii si esti,pur si simplu,indiferent. E total opus tuturor starilor prin care ai trecut de-a lungul vietii. Ai iubit,ai avut emotii...ai simtit!!! Acum nu mai simti! Esti imun la tot ce te inconjoara si usor-usor sufletul tau ingheata. Inchizi ochii si incerci sa plangi. Nu mai ai lacrimi. Esti fara puteri in fata vietii si in cap ai doar un gand: s-ajungi!!! Unde? Dincolo de limite,sa treci intr-un alt cadru, sa pasesti acolo unde nu sunt urme. Si stii care e cel mai frumos sentiment? Cel de bine! Ti-e bine asa! Ti-e bine pana la un moment dat cand iti doresti sa iubesti si inima ta nu mai stie cum sa o faca. Iti curge prin vene ceva,dar nu stii ce anume. Sunt emotii,dar nu acele emotii ale unei iubiri, ci acele emotii ale unui nou proces de invatare. Cine invata?Ea! Ea,inima ta. Te-a dat complet peste cap,ai incercat sa fugi din fata mrejelor mult prea puternice ale senzatiei si ai ajuns in punctul culminant. O vara, pierderea unei lupte, puterea de a lupta mai departe in razboiul acesta greu. E razboiul tau,un razboi ce trebuie castigat. In multitudinea de idei contradictorii a aparut un chip.Un chip ce ti-a facut inima sa bata,dupa atat de mult timp in care inima ta a batut doar pentru a te tine pe picioare,pentru a-i oferi organismului tau puterea de a trece prin viata. Un chip dur la prima vedere,dar totusi,un chip calm.Un suflet rece,dar totusi un suflet cald. Nu-ti poti scoate din cap imaginea acelui om care nu ti-a zambit,nu ti-a adresat niciun cuvant,ti-a oferit doar un prosop pentru a te sterge de emotii si pentru a privi inainte,indiferent de rezultat. El a fost acolo pentru tine, involuntar,a participat la devenirea ta, a fost partas la invierea inimii tale mult prea obosite pentru a mai continua sa iubeasca. Bate iarasi, bate cu o intensitate spectaculoasa,bate pentru el,dar te minti ca nu o face. Ai senzatia ca nu iubesti,dar inima ta bate. Iti doresti sa iubesti,sa-l cunosti si sa-i managai ochii cu privirea ta. Sa-i zambesti,sa-l tii de mana si sa-i multumesti ca ti-a fost alaturi fara sa fie constient de binele pe care ti-l face. Acum te lupti cu tine insati, iti rogi inima sa invete sa iubeasca. Învață inimă să iubești! Canti,dansezi,zambesti...zambesti cu tot sufletul,zambesti cu fiecare vena ce-ti cutreiera corpul. Inveti usor-usor sa-ti pese de sufletul sau, inveti sa-l iubesti, iti dezgheti inima si o lasi sa fie cuprinsa de valvataia inimii sale. Inveti sa-ti doresti sa iubesti si sa fii iubit. Inima ta invata, dar oare a lui va stii sa te iubeasca? Iti indrepti mersul cu pasi uriasi spre el... Ti-l doresti aproape... iti doresti inima sa. Învață să iubești,el va invața sa te iubeasca.Și dacă nu o va face,macar ai invațat.Ai invatat sa ai emotii, sa te simti iarasi om.Ai invatat sa traiesti. 


P.S.: Cu inima ta pot caștiga toate luptele războiului meu.Cu chipul tau pot cuceri toate sufletele tari. Cu tine de mână pot zbura dincolo de apus!Îmi curgi prin vene!

miercuri, 3 septembrie 2014

Mine.

      De ce ma tem?De mine.Da,eu sunt motivul temerii mele cele mai mari. Nu sunt nebuna, sunt singura. E un sentiment ce te macina crunt ajungand in acel moment cand te intrebi "de ce?". Nu primesti raspuns,dar te intrebi continuu. Ai atatia oameni in jurul tau si totusi, singuratatea ta persista. E ceva ce nu se leaga in mintea ta, in sufletul tau. Iti doresti o inima?Deja ai una. Dar nu o astfel de inima,ci o altfel de inima...
Razi, te bucuri cu ei,dar sufletul ti-e gol. Se lasa prostit de tot ce-l inconjoara,dar nu se simte complet.E doar incomplet. Asa ti-e si mintea, ti-e incompleta si parca nu reusesti sa o completezi. Poate nici nu-ti doresti sa o faci. 
Fiecare strada pe care o pasesti e plina,doar tu esti gol. Ai atatea scenarii in cap, esti cel mai bun regizor al celui mai trist film pe care mintea ta il poate crea. Esti prizonierul propriului suflet si celula ti-e propriul corp. Nu poti iesi, nu mai ai cheie.Astepti acel suflet care sa reuseasca sa te descatuseze, sa te elibereze, sa-ti ridice cortina de pe chipul acoperit cu prea multe masti. Si da, ai atat de multe masti,ai atat de multe fiindca tu nu mai ai chip.Lacrimile ti l-au sters si nu ti-au lasat decat cicatrici mult prea urate pentru a putea fi aratate. Nu esti suparat,esti doar singur.Nu suferi, doar nu mai simti nimic. Vrei o inima, o inima care sa bata in acelasi timp cu a ta, o inima care sa o completeze pe cea pe care ai injumatatit-o de atat de multe ori. Vrei,dar nu cauti.E o contradictie de stari, de ganduri,de sentimente.Azi vrei,maine nu mai vrei.Azi speri, maine ti-ai pierdut speranta. Azi visezi,maine nu mai adormi... 
De ce?Te temi. Sau nu o faci,pur si simplu nu mai simti nimic. E doar o etapa?Nu,e o viata. E un film in care tu esti personajul,regizorul,tu esti intregul film. Inchizi ochii,crezand ca e doar un vis,deschizi ochii, e doar realitatea. Tu,omule,te-ai pierdut de prea multe ori si nu mai reusesti sa gasesti drumul cel bun.Nu mai reusesti sa-ti gasesti cealalta jumatate a inimii. E faramitata.Dar ti-e bine. E doar amintire, filmul continua...

luni, 1 septembrie 2014

Doua inimi, o fiinta!

    E groaznic sa te iubesc asa cum o fac. E un sentiment placut,dar totodata un sentiment ce ma ingrozeste ori de cate ori il simt. Nu vreau sa o simt, nu esti decat o iluzie. Nu ma pot indragosti de o fotografie,doua,trei. Nu vreau sa ma indragostesc... Si nu-mi vorbesti, dar atunci cand iti privesc fotografiile parca o faci. Esti construit din prea multe figuri de stil, esti cladit mult prea puternic si astfel imi zgudui universul. Ai zambit,iar inima mi-a stat. Nu a batut pentru numeroase secunde,iar cand am inchis ochii a inceput sa-si continue drumul.Un drum ce aluneca usor spre o dragoste prea mare. Nu iubesc,dar pe tine te iubesc. Nu mi-e dor,dar de tine imi este. E o poveste ce poate nu va avea niciodata un inceput, e o poveste pentru care vreau un sfarsit. Vreau un final frumos, un final in care tu esti cel care ma tine de mana atunci cand ochii imi vor fi prea obositi pentru a mai putea fi deschisi. Esti un calator in sufletul meu.Patrunzi printre cele mai ascunse colturi ale inimii si lasi urme adanci. Nu o mai face! Nu mai lasa urme pe care nu vei putea nicicand sa le acoperi. Nu-ti mai croi drum printre cararile saracacioase ale unei inimi mult prea obosite. Nu cred ca va mai fi vreodata tanara. A iubit cu atat de multa ardoare incat a ramas fara vlaga. Fara putere de a o mai lua de la capat,fara dorinta de a-si mai dori o alta inima langa a sa.Dar tu, tu reusesti imposibilul. Tu reusesti sa o faci sa bata...
Cum ar fi rasaritul pe nisipul rece,la malul marii,privit cu tine? Cum ar fi apusul?! 
Sunt atat de multe intrebari ce ma macina si parca nu vreau sa le gasesc raspunsul. Sunt atatea vise ce ma chinuie in miez de noapte si toate se leaga de inima ta. 
Privesc cerul peste care,pare-se,o mana divina a aruncat atat de multe stele. E o priveliste incantatoare,iar tu nu esti aici,nu esti partas la fericirea mea. Doare,dar va trece. Stiu ca esti doar o fantasma plasmuita de imaginatia mea.Si totusi ceva se intampla...in mintea mea, in sufletul meu, in toata fiinta mea. E ceva ce ma face sa traiesc,sa simt fiecare emotie la o intensitate incredibila. Din omul lipsit de sentimente m-ai facut sa devin ceea ce sunt acum.Un om ce iubeste cu o pasiune formidabila, un om ce se bucura de fiecare pas pe care-l face. Un om cu o inima ce bate...
Urmele pasilor mei aproape ca dispar,dispar ca cele pe care tu le lasi in fiecare vis al meu. As vrea sa pot sa le pastrez in minte,dar parca se evapora. Dispar asa cum faci si tu ori de cate ori deschid ochii. As vrea sa pot sta cu ochii inchisi la infinit.As vrea,fiindca doar asa esti aproape de mine, chip frumos. 
E un dor nebun de a visa. Sa visez colorat in dementa,sa fiu nebuna... Da,fiindca nebunii sunt fericiti. 
Nu au dureri,nu sunt constienti de nimic,au propria lume si si-o modeleaza dupa bunul plac. Isi au inimiile aproape,formand astfel cu doua inimi,doar una.O inima care sa bata pentru doua guri, o inima care sa hraneasca doua fiinte. Sublim...

vineri, 29 august 2014

Pansament pentru suflet!

     Azi vreau sa visez. Nu am mai visat de atat de mult timp. Nu cred ca mai stiu sa visez. Inchid ochii si imaginile incep sa se deruleze. E un film al vietii, pare sa fie si o parte din ceea ce mi-as dori pentru viitor. Il vad pe el. Da! E el! E atat de chipes, aproape ca raman fara respiratie din cauza emotiilor. Il privesc si zambesc. Nu indraznesc sa ma apropii,picioarele parca-mi sunt tintuite. Inima bate cu o forta extraordinara, parca vrea sa-mi sparga pieptul si sa zboare pana la el, pana la inima lui. Sa se contopeasca si sa devina una. Ochii mari se intalnesc cu ai lui si atunci lumea mea parca se schimba. E o ploaie de culori, o ploaie de stari ce-mi inunda sufletul...imi inunda intregul corp. Imi simt fata cuprinsa de micile picaturi si intind bratele spre un cer imaginar. Zambesc si pur si simplu zac in ploaia de emotii. Il simt cum se apropie,ii simt respiratia, ii simt bataile inimii. Ii simt mana cuprinzand-o pe a mea si astfel inima mea sta. Nu mai respir, nu mai traiesc, e o senzatie ce ma lasa fara vlaga. Deodata bataile inimii isi reiau cursul si eu deschid ochii. E atat de aproape! Ii simt obrazul fin langa al meu, ii simt pieptul lipit de al meu. Mainile sale imi cuprind mijlocul si atunci lumea mea se sparge in milioane de scantei. E o flacara imensa ce cuprinde intreaga mea fiinta. Da,el e! El e sufletul meu pereche. Si stiu ca nu e decat un vis,da' la ce bun sa ma trezesc acum cand el e atat de aproape?! De ce sa deschid ochii si sa il pierd?!Macar in vis sa-l am...
Ma saruta usor pe frunte, imi mangaie cu nasul sau obrajii infierbantati, mi-atinge buzele tremurande si ma saruta asa cum nu credeam ca voi fi sarutata vreodata. Tot timpul ma imbratiseaza si isi trece degetele prin parul meu mult prea incurcat. Il ating cu emotii temandu-ma ca nu cumva sa-l ranesc. 
Il privesc continuu cu ochii mult prea mari de uimire. Nu ma pot satura de chipul sau atat de frumos conturat. Nici unul dintre noi nu e perfect,dar poate suntem perfecti unul pentru celalalt. 
Il sarut cu lacrimi in ochi. Plang de fericire si totodata de teama de a nu-l pierde,de a nu se termina acest vis atat de frumos...
O lumina puternica ma orbeste si intreaga imagine imi dispare. Ma trezesc si raman cu amintirea saruturilor lui. O noua zi,o alta dimineata, atat de mult ceasuri fara sa te strang in brate. Atatea secunde fara chipul tau frumos, atatea clipe fara a-ti spune "te iubesc".
Mai lasa-ma sa te visez. Macar o data. Si-atunci sa reusesc sa-mi iau doza de tine.Caci da, tu esti inima mea!

marți, 26 august 2014

Medicament...

          "O privesc si parca nu-mi pot dezlipi ochii de pe chipul sau. E un sentiment ciudat ce ma incearca. Simt ceva in suflet,dar nu e iubire. Nu e iubirea pe care ea crede ca o am. Cand mi-e alaturi ma simt in siguranta,cu toate ca eu ar trebui sa fiu cel care s-o faca sa se simta asa. Cand mi-e alaturi somnul parca mi-e mai linistit. O imbratisez si inchid ochii pentru a visa. Nu reusesc sa o visez pe ea. Ne trezim in acelasi pat si nu pot sa inteleg ce caut acolo?! Nu o iubesc si nu vreau sa-i dau sperante, dar o fac fara sa vreau. Gesturile mele lasa loc de interpretare si ea isi alege sentimentele. E o dorinta nebuneasca de a-i arunca in fata ca nu o iubesc,dar parca nu am puterea sa o fac. Nu e langa mine zi de zi, pot fi si luni fara sa ne vorbim si totusi,ea suna. Suna iar eu nu pot sa anulez apelul. N-o iubesc,dar ii raspund. Poate nici ea nu ma iubeste, daca m-ar iubi poate am fi impreuna,dar nu suntem...
Ne jucam cu vorbele si ne ranim fara sa ne dam seama. Ne privim si ne-arucam clipe dragastoase in suflet,dar nu ne iubim. Cel putin eu nu o fac.Nu o iubesc! Totusi e un sentiment ciudat,nu-l pot explica, dar il pot simti. As vrea sa-i gasesc o definitie pentru a gasi un remediu. Nu-mi spune niciodata "te iubesc", dar o arata prin fapte. Nu e genul acela sa ma sufoce,dar e o liniste cand sunt cu ea. Are momente cand ma sacaie si o las sa o faca. Are momente cand se supara ca un copil ce nu-si primeste jucariile.Nu-i trece usor! Are acel ceva al sau,dar totusi,n-o pot iubi. Am iubit-o prea mult timp si nu am primit dragoste.Am visat-o de atat de multe ori, mi-am imaginat ca ma tine de mana de atatea ori.Acum e prea tarziu.Cand o face,nu mai simt caldura palmei sale cutreierandu-mi trupul si ajungand la inima. E doar in mintea mea,sufletul mi-e rece. Nu am emotii cand o vad, nu am emotii cand o imbratisez,e doar un mecanism. Nu-mi doresc sa o iubesc! Nu as putea sa traiesc alaturi de ea,de fapt nu vreau sa traiesc alaturi de ea. Are impresia ca totul i se cuvine, dar fara sa priveasca si din perspectiva mea. As vrea sa o lovesc,sa-i spun sa ma lase dracului in pace si sa nu mai sune... Nu vreau sa mai sune!  Si trece atat de mult timp fara sa vorbim,fara sa ne vedem si cand suna... e ciudat. E atat de ciudat sa nu stii nimic despre un om si apoi sa te sune si sa-ti faca unele reprosuri. Nu dau explicatii unui "necunoscut"! Pana la urma, in ciuda amintirilor pe care le avem, ramane o necunoscuta. Nu stiu ce-i place, nu stiu cum as putea s-o fac fericita, nu stiu absolut nimic despre ea. Nu-i cunosc decat chipul imprimat in minte si in suflet.Da, e frumoasa! E genul acela de frumusete pe care nu toata lumea il vrea, dar pentru sufletul meu, uneori e medicament.Rad, nu plang,nu mai pot plange, sunt calm, ma enervez,imi trece, o imbratisez, o sarut,tot timpul fara emotii... Si va suna! Cand?! Nu stiu! Dar va suna!" 

P.S.: "No woman, no cry!"

vineri, 22 august 2014

Spectaculosul "acum"...

     Exista nenumarate momente in care te gandesti la persoanele dragi. Momente in care te gandesti ca esti uitat si ca parca nu mai contezi. Si chiar atunci, omul,poate cel mai drag tie, reuseste sa te faca sa tremuri de emotii,emotii cum nu ai mai simtit vreodata, sa zambesti continuu si sa-ti faca inima sa-ti bata cu o putere incontrolabila. E un sentiment bizar de frumos. In cap nu-ti ruleaza decat acel film cu imaginea sa, o imagina facuta fugitiv,dar pastrata cu sfintenie in suflet.In suflet,fiindca acolo e locul unui om cu un zambet ca al lui. Ciudata senzatie presarata cu furtuni si soare, se-impletesc cu o forta incredibila si formeaza impreuna un haos total al ratiunii,al inimii. Sa alegi?! Nu ai cum sa alegi. Ai doar o posibilitate: aceea de a-l iubi neconditionat si de a nu astepta nimic in schimb. Si e o nebunie totala. E un freamat al inimii si e un calm al mintii. E dementa... 
Sa visezi,sa zambesti,sa tremuri atunci cand privesti o fotografie...Asta e nebunie! Si e o nebunie spectaculoasa! Poate e doar spectaculosul "acum",poate nu va fi si atunci. E o intersectie fara semne, e o zona plina de mister, e o cale mult prea intunecata,dar care e luminata cateodata de zambetul tau. Cresc flori acolo unde pasesti, norii sunt imprastiati acolo unde intinzi mana spre cer. 
Strazile pustii devin pline o data cu prezenta ta, felinarele murdare se dezvelesc de uratenie si isi imbraca vestminte colorate,bancile sunt pline de flori, iar picioarele mele sunt neobosite. Neobositi-mi imi sunt si ochii,neobosita mi-e si inima. Scormonesti pana in adancul sufletului si scoti din suflet baloane colorate. E un nisip prea fin, prea mult.E un ocean de-amintiri si vise conturate pe-o linie sublima a infinitului. Si m-ai uitat printre furtuni... Dar ti-amintesti printre franturi si imi oferi elan spre ganduri mult prea mari. Daca te-am iubit?Din prima zi! Daca te iubesc? O fac sublim! Daca te voi iubi? Sa nu te indoiesti in veci,caci tu, da, tu, frumos chip, mi-ai oferit un zambet fara a-ti da seama cate sentimente si cate vise poti starni intr-un om nebun!

P.S.: "Tu trebuie sa stii ca de abia astept sa te vad !!!!"

miercuri, 20 august 2014

Întrebări...

        Nu e vorba doar de o poveste. Amintirile se cladesc pe mai multe povesti. Nu se vorbeste doar despre un om,ci despre mii de oameni. Nu suntem singuri in aceasta lume,ne inconjoara atat de multe alte lumi. Nu e povestea mea,e si povestea lor. E doar un pas spre infinitul viitor. E lunga asteptare spre ceea ce visam si spre ceea ce ne dorim sa realizam. Suntem figuri de stil ale unui tablou concretizat in cuvinte. Ce-mi doresc? Nu stiu! Ce mi-am dorit?! Nu imi amintesc. Sunt fara cuvinte in fata unei lungi pagini albe ce asteapta sa scriu cu un stilou colorat o noua poveste. Asteapta sa conturez un om,sa fiu cea care cladeste un nou tinut. Visez cu ochii deschisi, sunt doar o nebuna intr-o lume plina de nebuni. Dar...ce poate fi mai frumos decat un nebun fericit? Nimeni nu indrazneste sa-i distruga lumea, nimeni nu reuseste sa patrunda fara voia sa in privelistea ce-l acapareaza. E fara inteles,dar unde ar mai fi farmecul daca ni s-ar oferi totul completat. Unde ar mai fi bucuria noastra de a trai daca nu suntem noi cei care completam ceea ce altii lasa pentru a fi completat? Iubesc in mii de culori, visez colorat in dementa. Merg mai bine tinandu-te de mana, imi alegi un drum lipsit de obstacole. Sa fie un print calare pe un cal alb sau sa fie doar un simplu om ce asteapta sa-mi intinda o mana pentru a imi arata ceea ce nu vad? Atat de multe intrebari si o lipsa totala de raspunsuri. Suntem doar niste marionete in mainile unui papusar amator ce se joaca cu corpurile noastre lipsite de viata. Uitam sa traim si cand ne amintim riscam sa fie prea tarziu. Iubesc sa ofer zambete, ador sa primesc zambete. E un extaz ce nu poate fi ajuns de nici o alta fericire provizorie...
Traim cu propriile griji, ne bucuram de fericile altora, uram tristetile celorlalti. Dar fericirea noastra unde e? Caut raspunsuri,dar obosesc. As vrea sa am rabdarea sa le astept, sunt convinsa ca imi vor fi oferite candva. E o intindere prea mare ce nu ma lasa sa pasesc spre a o cuceri. E un tinut necunoscut ce nu imi da curajul sa incep sa il cunosc. Zambesc cand ploaia imi inunda trupul, atunci pot plange fara ca cineva sa-si dea seama. Zambesc cand soarele imi arde chipul, cand ninsoarea imi uda parul si-si lasa urme pe el. E o senzatie ciudata,dar e senzatia mea. Sunt egoista. Sunt doar momentele mele si nu vreau sa le impart cu nimeni...poate doar cu el. Dar cine e el ? Cand va aparea el?Cum va fi el? Acum trebuie sa am rabdare...

marți, 19 august 2014

El e omu'!

     "Esti talentat,destept,chipes si ai un zambet incredibil! Te iubesc,pur si simplu! "


 Nu mi se intampla des sa raman fara cuvinte,dar acest om a reusit sa ma lase fara cuvinte. Mi-amintesc de acele momente cand fredonam cu zambetul pe buze "Gasca mea",cand priveam televizorul fascinanta de zambetul si de bucuria ce o emana el, Mihai Sturzu. Sau petrecerile la care in boxe rasuna "Asa-s prietenii". Un om frumos, un om talentat, o persoana bizar de "iubibila". Am un gol in stomac ori de cate ori vorbesc despre el. E persoana care mi-a "furat" cuvintele si m-a lasat doar cu sentimentele. Zambesc... zambesc fiindca-s "razna". Astept acel "soare" pe care el il va face sa straluceasca si mai tare. Ciudat, dar cred cu tarie ca el poate face asta...
Prestanta, respect, iubire si fericire. El e omul!

marți, 12 august 2014

Urăsc să te iubesc aşa...

    E o nebunie. E o nebunie imensa in capul si in sufletul meu. Nu te cunosc, nu ma cunosti,dar ma gandesc la tine. Inchid ochii si imaginea ta imi apare in cap. Oriunde as merge te vad. Esti ca o obsesie,dar nu vreau sa fie o obsesie. Te port in suflet fara ca tu sa stii ca ma gandesc la tine secunda de secunda. Te tin de mana in fiecare moment, te privesc continuu. Urasc sa fiu doar o umbra. Urasc ca tu esti doar o iluzie. Ma las cuprinsa de fiorul dulce al vantului si zbor catre tine. Da, am aripi... aripi de iubire. Umarul meu e facut pentru ca tu sa ai unde sa plangi, mana mea e facuta pentru a te trece peste obstacole, bratele-mi sunt croite pentru a te proteja. Nu indraznesc sa ma apropii,nu indraznesc sa iti vorbesc.Esti atat de departe,dar atat de aproape. E o contradictie intre ratiune si inima. E o contradictie intre tot ce insemn eu si tot ce insemni tu. Pasesc peste valurile inalte alte oceanului, pasesc peste nisipul fierbinte al plajei. Trec munti cu gandul, nu simt frig si nici caldura. Nu e decat o bataie puternica a inimii. Metafore, epitete, comparatii si mai ales repetitii... repetitii ale chipului tau bizar de ingenios conturat. Voi astepta. Voi astepta caci mi-ai dat forta, mi-ai dat curaj. Si nu conteaza daca ma vei iubi sau nu, conteaza ca te voi iubi oricum. Si urasc sa te iubesc asa, dar sunt facuta pentru a iubi asa. Nu astept povesti de dragoste si feti frumosi pe cai albi, n-astept decat un zambet ciocolatiu. O interesanta combinatie... Intreaga natura se dezlantuie in corpul meu. E o furtuna uriasa ce imi zguduie universul. Vazut o clipa, iubit o viata. Ciudat mod de a incepe o iubire. Inceput de toamna,sfarsit de vara. Uitata de soare,m-arunc in valuri. Ma las purtata pana intr-acolo unde te voi gasi. Stiu ca la sfarsitul acestui drum te voi vedea zambind...

duminică, 10 august 2014

Să-ţi spună...

     Sa-ti spuna ei cat iti iubesc zambetul. 
Sa-ti spuna ei cat visez atunci cand inchid ochii. 
Mi-au spus ca sunt nebuna. Le-am spus ca sunt nebuna. Nebuna dupa un zambet formidabil, dupa un chip bizar de frumos. Toate visele mi-au fost construite dintr-un milion de imperfectiuni,dar au creat perfectiunea. A fost de-ajuns o secunda sa ma indragostesc,a fost de-ajuns sa nu-ti mai uit chipul. O combinatie interesanta de ciocolatiu. O priveliste ce te lasa fara suflu intr-o zi de vara. Sentimente conturate de figuri de stil, conturate de-un creion cu un varf mult prea perfect. Visez...visez cu ochii deschisi,dar e al naibii de frumos. Calatoresc intr-un tren mult prea vechi.Un tren ce a purtat atatea vise. Ale mele,ale tale,ale lor. Un ocean de zambete, o mare de lacrimi. Pierduta printre valuri mult prea inalte inchid ochii si zambesc. Pot sa cad intr-un somn adanc atat timp cat in minte chipul tau e prezent. Si poate va ramane doar un vis, poate esti doar o iluzie ce imi creeaza stari de nebunie. 
Ma tii de mana si ma privesti. Ma imbratisezi si imi zambesti. Iti treci degetele prin parul mult prea incurcat, un par ce asteapta cu atat de multa nerabdare sa simta mangaierea ta. Inchid iarasi ochii, pentru a nu stiu cata oara... sunt intr-un leagan ce se lasa purtat de alinul capricios al vantului. Sunt atatea senzatii intr-un leagan trist. E trist si e doar un vis. Un vis al unui om nebun...
Sa-ti spuna acel copac batran si orb cate fotografii imaginate i-am povestit. Sa-ti spuna acel leagan trist cate ore am petrecut zburand printre visele mele. Sa-ti spuna marea intreaga cate clipe am pierdut visand la malul sau. Si de ocean? Doar valurile stiu. Intotdeauna m-au primit purtandu-ma cu bratele-i lungi spre infinita lume-adanca. Si nu stiu daca e iubire, dar nebunie sigur e. Si nu e tratament care sa-mi asigure linistea de care am nevoie,poate doar nebunia ta. M-as pierde fara sa-mi doresc a ma intoarce,caci e o nebunie dulce-acra. O nebunie care iti va spune ca am avut un vis pierdut in noapte, un vis cu zambete si lacrimi. Si daca am plans?  Poate in vis. Un vis ce doare tot mai tare.  Si-am sa iubesc o vesnicie. E aer,e viata,e fericire. Imposibil de invins, traiesc cu nebunia mea. Poate-am sa-ti spun candva ca tu esti nebunia mea...