marți, 24 februarie 2015

Exercițiu de narcisism.

Băi, fato, ridică-ți capul și privește cerul. Cu ochii-n pământ nu vei vedea soarele, de fapt, cred că nici dacă-ți vei ridica privirea nu-l vei vedea dacă ai ghinionul să fie înnorat. Ironia sorții...
Nu te mai compara, învață să trăiești cu tine, nu pe lângă alții. Ești frumoasă... ești frumoasă în orice moment al zilei, chiar dacă nu ți-o zice nimeni. Nu aștepta să ți se spună, nu aștepta apeluri noaptea târziu când ar trebui să dormi. "Feții frumoși "nu vor suna, sunt prea ocupați să saliveze după funduri goale aruncate prin cluburi. Sunt mult prea agitați privind la câtă bere le-a mai rămas în sticlă și gândindu-se că dacă nu vor mai bea una nu vor putea "agăța " gagica tunată ce abia a intrat în club însoțită de alte hiene cu gurile până la urechi, cu fețele strânse de fondul de ten de sute de lei. Ridică-ți privirea și nu te mai gândi la trecut, nu trăi prezentul pentru că nu-ți oferă mare lucru, luptă pentru viitor,nu poate fi decât bine. 
Nu te chinui să-nveți să mergi pe tocuri, lasă-le pe ele să te poarte. Nu te zidi în cărți, citește-le din pasiune. Nu țipa, învață să vorbești în șoaptă. Nu-l mai aștepta, el nu te-a așteptat...
Numără-ți timpul printre succese și lasă-te purtată de valul cunoașterii. Nu mai acumula amintiri cu cimpanzei, păstrează-ți unicornii (cornul are-un rost). Nu-ți mai însuși defecte, creează-ți calități sau conturează-le. Te sfătuiesc să detești. Să detești oamenii pentru care ai plâns, lucrurile care ți-au făcut rău și mai ales...mai ales pe el. 
Cu siguranță n-ai ales bine, data viitoare deschide ochii, de fapt nu, ține-i închiși. N-are rost să-i deschizi acum, să treacă norii, să plouă, să curețe străzile de rahatul cimpanzeilor și să poți păși fără teama că ai putea călca într-un nefericit aruncat de printr-un ungher întunecat. Știu că zâmbești, deși nu vreau să zâmbești, vreau să râzi...să râzi ca o nebună, să plângi de râs și să prinzi aripi. Tu ești singura stăpână, exterior, interior. 
Și urâtă ai fi frumoasă! 

luni, 16 februarie 2015

Dincolo de ore sunt suflete...

         " -Nu am timp!"
  "Îmi spui continuu că nu ai timp să vii, iar acum e rândul meu să-ți spun că eu nu am timp să aștept. Am crezut că poate e doar de început, dar e o continuă lipsă din viața mea. Cuvintele scuzabile, orele întârziate la care-mi răspunzi... nimic nu e bine. Mereu sunt vinovat de câte ceva și întotdeauna sunt singurul care încearcă să rezolve situația pentru a fi bine, totuși...Nu e niciodată bine. Și nu e bine din cauza ta. Suferi de un timp de care-mi zici fără oprire că îți lipsește și eu nu fac altceva decât să mă agit ca un tâmpit printre niște gânduri care nu ar trebui să existe în mintea mea. De fapt, ce scop ar avea? În cele din urmă, oricum vei pleca. Toți pleacă. Vei rămâne fără timp și-atunci voi rămâne și eu singur. Am pierdut deja prea mult timp. Un timp pe care l-aș fi putut petrece altfel...nu gândindu-mă la tine. Ascult,fără să vreau,ticăitul ceasului. Încep să nu-l mai pot suporta. Nu vreau să mai zăresc pe lângă mine ceasuri...secundele trec prea greu. 
Nu știu, nu înțeleg și cred că nici nu vreau...
Vorbesc. Port atâtea discuții cu mine încât am ajuns să cred că sunt nebun. Înnebunit de un timp alert. Un timp ce nu-mi permite să fac nimic. Tot ce-am știut și-a modificat înțelesul și sensul. 
Am rămas fără răbdare și voi rămâne și fără rațiune...în curând.
Mă gândesc uneori cum o fi când ți-e dor de mine...asta dacă îți e vreodată. Sper că stârnesc un adevărat iad în tine...

miercuri, 11 februarie 2015

Și peste ani, aici vom fi!

       "Știu că nu am fost așa cum ar fi trebuit. Știu că te-am rănit, știu că uneori am distrus tot ceea ce era mai frumos în tine, dar mai știu și că ori de câte ori am fost singur și m-am întors la tine, m-ai primit. Puteai să nu o faci,puteai să mă lași să trec singur peste obstacolele ce mi s-au înfățișat și să nu te apropii pentru a mă ține de mână și pentru a-mi ridica capul aplecat de lacrimi. Știu că undeva acolo, nu foarte departe, în inima ta încă exist eu. Exist așa cum exiști și tu în a mea. Nu ți-am arătat prea des, dar sunt infinite clipele în care m-am gândit la tine. Acum...acum când vrem să avem timp nu ni-l mai permitem.Viața ne poartă pe căi diferite și atât de îndepărtate, dar știu că și peste ani, aici vom fi. Vom fi aici, ținându-ne de mână și privindu-ne pe furiș. Știu că te-am dezamăgit și poate că o voi mai face, dar vreau să vezi că încă există ceva bun în mine, că încă bate-o inimă aici în corpul ăsta prea greoi. Avem amintiri. Că vrem sau nu să ne amintim de ele, le avem. Sunt adânc imprimate în inima mea,poate a mai rămas o fărâmă din ele și în a ta. Amintirile nu mor niciodată! Doar dacă le lăsăm să moară. Nu vreau să rămâi  o amintire, nu vreau să mă pierzi printre ani. Să mă strângi de mână când te temi, să te privesc dimineața când dormi și să te sărut cu dragoste pe frunte. 
Vreau să-ți urmez pașii pe nisipul încins, să te aud cum te plângi că e prea fierbinte.Să te iau în brațe și să te port cu grijă până la valul înspumat. 
Știu că visez cu ochii deschiși, dar visele nu mi le poate fura nimeni. Nici măcar tu...Mi-ai furat deja prea multe, așa cum ți-am furat și eu...
Și-au trecut ani și vor mai trece. Vom îmbătrâni, poate nu împreună, dar în același timp. Poate ne vom mai întâlni, poate nu ne vom mai recunoaște, dar vom simți. Nici anii nu ne-ar putea lăsa să uităm. Nu pe noi...
Zâmbește! Să nu uiți să zâmbești...și-atunci...gândește-te la mine! Eu o voi face... "