Tu n-ai murit, iubito!

"Nu, n-ai murit,te-ai dus doar într-un loc mai bun. Un loc unde durerea ta s-a sfârșit, unde ai scăpat de crunt. Poate nu te-am iubit cum ar fi trebuit să o fac, dar te-am iubit, iubito și nimeni nu-mi poate contesta iubirea. Poate nu ți-am arătat mereu, dar ai știut-o, altfel, cum ai fi reușit să stai lângă mine atâția ani? Am plâns,iubito și voi mai plânge ani de-a rândul. Voi plânge căci, cu bune și rele, ai fost a mea și eu al tău. Te privesc sugrumat de durere și încerc să mă resemnez. Credeam că-mi va fi mai ușor, dar nu-mi e. Cine-mi va strica momentele de avânt nebun în povestirile mele, dacă nu tu? Cine-mi va spune că masa e gata și cine-mi va urmări fiecare înghițitură? Tu nu vei mai fi...nu lângă mine, dar cu mine. Am să te port mereu, căci și tu m-ai purtat. M-ai purtat dincolo de rele, m-ai ridicat peste obstacole și mi-ai arătat calea. Doare, iubito. Doare, dar știu că întotdeauna mă vei veghea, până când vom fi iarăși împreună. Te-am iubit, te iubesc și te voi iubi. Știu că zâmbești printre lacrimi, îți simt respirația în ceafă și mâna pe umărul meu stâng. În dreapta sunt ei, Îngerii tăi. Mergi acolo sus, altundeva n-ai avea unde. Ai salvat un om de la pieire, i-ai salvat sufletul, m-ai salvat pe mine. 
Îți mulțumesc că mi-ai ferit sufletul, îți mulțumesc că ai existat în viața mea. Nu vei fi dată uitării, Îngerii nu se uită, iubito. Îți simt mâna pe inimă și izbucnesc în lacrimi, dar...zâmbesc. Acum ești bine." 


P.S.: Unui om puternic!Unui om de mare caracter! Mulțumesc, profesore! Muțumesc că datorită "ție"am aflat cum e să iubești un om cu adevărat! Putere, profesore! Aici suntem noi! Ai tăi! 

De-aș mai vrea, n-aș mai putea!

" Sunt un dezastru emoțional. Mi-e dor și nu îmi e. Te vreau și nu te vreau. Nu știu ce e cu inima asta proastă a mea. Nu știu ce vrea, când vrea și de ce vrea. Urlu la ea și îi  spun continuu să înceteze.Îmi râde-n față și-mi spune cât sunt de idiot. Poate are dreptate. Sigur are...
Oare de ce sunt atât de orgolios și nu vreau să te sun? Oare de ce nu pot scăpa de strâmsoarea asta a inimii care mă împiedică să-ți scriu? Oare de ce?
Mă plâng de parcă mi-aș fi pierdut viața. Mă plâng pentru o suferință pur imaginară. Nu te iubesc cu adevarat, daca aș fi făcut-o nu aș fi greșit...iar eu, eu am greșit. Nu o dată, nu de două ori...infinit. 
E dreptul tău să pleci, iar dreptul meu e să continui să trăiesc. Nu mai știu cum e lângă tine și nu mai știu dacă mi-ar plăcea să mai fii lângă mine. Nu ne despart doar sute de kilometri, ne despart ani lumină de indiferență și de așa-zisă iubire neîmplinită. Nu ne-am iubit, ne-am mințit...de fapt, cred ca doar tu. Eu nu te-am iubit, eu te-am adorat. Acum ești doar o altă pasăre călătoare în viața mea tumultoasă. Ai reușit să-ți deschizi aripile și să zbori. Ale mele au fost tăiate. Tăiate de mine și de toată ignoranța de care am dat dovadă. Nu tu ai fost vinovată...ci eu, eu cu ale mele capricii și supărări copilărești. E greu să ai grijă de un copil, dar "ce nu te omoară, te face om! ". Zâmbesc și acum când mă gândesc la tine. Zâmbesc căci, cu siguranță, tu nu ai fost om, cel puțin, nu doar un om. Ai fost copil, ai fost femeie, ai fost tu. Iar eu, eu am rămas același bărbat imatur ce te sună când își amintești după câteva pahare de bautură că a trăit cândva cu tine o "poveste". Ai scris destule pagini pentru mine, învață să scrii pentru tine, iar dacă nu-ți mai amintești cum să o faci, reia albafetul, reia caligrafia claselor primare și educă-te. Eu ți-am închis această șansă. 
E lângă mine și doarme dusă. Nu o iubesc, nu așa cum te-am iubit pe tine. E bizar modul în care mi-amintesc de tine ori de câte ori ea e lângă mine. Nu știu dacă o iubesc sau dacă măcar vreau să o iubesc. Dar, uite că-și face veacul cu un neisprăvit ca mine. Stă, ascultă, țipă și pleacă, dar se întoarce. Tu nu te-ai mai întors și m-am aruncat în brațele ei. Nu vreau să plângă, dar știi că în natura mea există ceva animalic ce iese la suprafață atunci când nu mai poate. Tu m-ai înțeles, dar nu ai rămas. Nu ți-am dat voie să râmâi. Te-am îndepărtat de fiecare dată când simțeam că te iubesc din ce în ce mai tare. Și-acum...acum te ador, dar tu zâmbești cu siguranță în preajma altuia. Norocosul ghinionist. Dacă-ar ști cu ce năzbâtie s-a pricopsit...Dacă ar ști...
Mi-aprind o țigară și mi te imaginez lângă mine...ținându-mi capul în palme, spunându-mi să nu mai fumez atât că inima mea va ceda cândva. Încă-ți simt brațele în jurul gâtului meu, încă-ți simt parfumul pe piele, te simt pe tine..."