Dragă Prietene,

 E o chestie bizară in sufletul meu când mă gândesc la tine. Nu știu dacă este iubire sau nu, dar am un sentiment ce-mi aduce pe buze un zambet imposibil de înțeles ori de câte ori îmi apari în gând. Nu vreau să înțelegi greșit.Nu aștept să mă iubești așa cum, probabil, că o face sufletul meu. Nu vreau să te simți obligat sau să nu mai vrei sa mă revezi.Ar fi dureros…Și știi prea bine că o rană pe suflet e cea mai dureroasă. Amândoi avem cicatrici pe inimi si nimeni si nimic nu le va putea șterge vreodată.Vor rămâne acolo pentru totdeauna,dar, amândoi trebuie să avem tăria de a trece peste. Știu că-ți vei spune că tu nu mai iubești, că tu nu mai suferi, dar te minți singur. Ți se citește în ochi o tristețe uriașă.Aș vrea să pot avea puterea sa ți-o smulg si să o adaug sufletului meu. Poate nu crezi, dar e mai puternic decât pare. M-ai vazut plângând, m-ai vazut zâmbind si niciodată nu mi-ai cerut explicații pe care oricum nu ți le-aș fi putut oferi. Sunt al dracului de greu de înțeles si totuși, cred că tu ești singura persoană care m-ar putea citi…da, ca pe o carte pe care ți-ai dorit întotdeauna să o înțelegi. Nu suntem diferiți, aș avea curajul,chiar,să spun că ne asemănăm foarte mult. Prin patimi, prin simțiri, prin tot ceea ce ne definește. Mi-ar plăcea să am curajul să te iau de mână, să-ți zâmbesc si să nu îți spun nimic altceva, doar sa îți strâng mâna și să merg ținându-te ca și cum ar putea fi ultima dată când aș putea să o fac. Poate ți se va părea o nebunie, dar oare nu suntem cu toții nebuni?Oare nu trăim toți într-o lume a noastră?

Dragă Prietene, vreau să reușești să treci peste toate gândurile care te macină și să încerci să faci loc în sufletul tău unui alt om. Nu uita! E crunt să uiți. Păstrează-le amintirea,dar nu te omorî cu ea. Nu încerca să te mai legi de trecut, nu încerca sa schimbi soarta, într-un final vei ajunge de unde ai plecat.Oamenii nu se schimbă,doar dau impresia că o fac. Eu nu mă schimb, doar îmbunătățesc, tu nu te schimbi, evoluezi. Vreau sa citești! E cea mai frumoasă parte din viața noastră. Citim fiindcă ne oglindim. Ne oglindim printre rândurile care ni se aruncă in fața ochilor parcă special pentru a ne vedea imaginea. Decădem, ne ridicăm. Iubim, urâm. Hai să nu ne umplem sufletele cu nimicuri,până la urma regretăm iubiri care nu ne-au făcut bine… De fapt…ne-au făcut ceea ce suntem astăzi. Oameni triști, reci si goi…da, mai ales goi…

Mergi la TEATRU! Da,  acolo întâlnești cei mai frumoși oameni. Nu înfățișarea contează, ci modul în care joacă.Modul în care reușesc să se plieze pe fiecare personaj, negândindu-se că ar putea juca chiar rolul vieții lor.

M-ai urcat pe un acoperiș.A fost cel mai frumos acoperiș pe care am putut să-l văd. Cred ca va rămâne cel mai frumos. Doar daca… nu vei incerca să-mi arăți si alt acoperiș în timp ce ma ții de mână…

Nu știu dacă tu te-ai gândit la mine altfel decât ca la o prietenă. Nici nu vreau să o faci atât timp cât nu o simți cu adevărat. Nu e nimic mai frustrant decât să îi spui unei persoane că o vrei, dacă nu-ți dorești asta cu toată ființa. Eu m-am gândit și totuși, nu-mi pot da seama dacă te iubesc sau nu…Tind să cred c-o fac…doar îți scriu. Îți scriu deși, nu cred că voi avea curajul să-ți înmânez această așa-zisă scrisoare. Oh, Doamne! Nu te gândi că e o declarație siropoasă de dragoste.Departe gândul meu de a face asta. Sunt doar niște gânduri, gânduri pe care vreau sa ți le impărtășesc…

Tot ce-mi doresc pentru tine e să reușesti să scoți acei ochi din celulele pleoapelor și să reușești să plângi. Vei învia! Vei deveni uman.

Aleargă, zâmbește, plângi, urlă.Descarcă-te!!! Fă-o și apoi privește-te în oglindă și observă schimbarea! Frumos, nu? Sublim, aș putea spune…

Așază-te în pat seara târziu și închide ochii. Imaginează-ți că ești alături de o necunoscută și că o iubești așa cum nu ai mai făcut-o vreodată…

Mi-ai spus,nu demult,că m-am schimbat când ai amintit de o anume M. Am făcut-o deși am negat. Da, doare și nu cunosc motivul… Suferim amândoi…Tu de ea și eu de tine!

N-aș vrea să te impovărez cu toate aceste gânduri absurde. Sper doar să fie un unguent pentru o vânătaie pe suflet…

Te las… Probabil am ajuns prea departe. E prea târziu să mă mai întorc. De fapt, nici nu vreau! Bucură-te, Prietene! Bucură-te de oameni… Și mai ales, când o vei întâlni, n-o lăsa să-ți scape. Ar putea fi medicamentul tău. Poate și-al meu…