Actor

    Pe propria scena iti joci propriul rol. E al tau si numai al tau. Nu conteaza nimeni in jurul tau, nu conteaza cei care platesc bilete sa te vada, nu conteaza cei care rad la glumele pe care le faci.Doar tu stii ce se intampla in interiorul tau Doar intregul tau organism simte cu aceeasi intensitate cu care gandesti. Razi, plangi, urli, taci, e scena ta. “Ce ne spunem cand nu ne vorbim?”,ah,dar ce nu ne spunem. Ne vorbesc bratele, ne vorbesc picioarele,ne vorbesc sanii. Venele subtiri ale gatului se imbie armonios cu acele cute fine ale fetei. Nasul se schimonoseste,dar ce ramane neschimbat? E ceva in acel ceva al tau. Sunt ochii care marturisesc povesti nespuse.Trupul, intregul tau trup scotoceste prin adanciturile sufletului,acele adancituri netratate la timp ce s-au amplificat cu fiecare zi trecuta. E inima ce bate cu putere mai sa-ti strapunga pieptul. Simti cum oasele iti sunt sfarmate si e o durere acuta ce te face sa nu mai scoti un sunet. E o durere crunta ce te devasteaza,dar trebuie sa-ti joci rolul. E un rol atat de bine ales incat nimeni altcineva nu ar fi putut sa-l joace.Esti perfect pentru rolul vietii tale. Si crezi ca te critica?Si crezi ca au suferit? Toti suferim,mai mult, mai putin…Dar, unii dintre noi stiu sa treaca si sa traiasca cu ceea ce au facut cand trebuia facut. Viata are mijloacele sale de a ne face sa ne gandim atat de departe incat uitam sa mai traim in secunda, in clipa in care trebuie sa traim. Si astfel…astfel trec atat de multe secunde adunandu-se-n ore, zile,saptamani,luni,ani…Acei ani care nu se mai intorc nicicand.

Crezi ca le stii pe toate,dar simti ca inca e ceva ce parca-ti scapa…Da, e timpul, e viata in sine. Nu-ti mai aminti de acele momente, lasa-le acolo undeva-n ungherul sufletului si incearca sa simti cum vantul lin al inimii te poarta dincolo de rasarit, dincolo de soarele amiezii,dincolo de apus. Da, apusul. Bizar contrast de culori fascinante, naucitoare…

“Prizonierul cerului”?Dar oare nu suntem toti prizonieri al unui cer? Al tau,al meu, al lui,al ei, al nostru,al lor. Viata trece, viata moare,dar amintirile sunt pastrate vesnic.Amice, nu-ti mai incarca sufletul, constiinta cu amintiri ce-ti fac ochii aceia atat de frumosi sa lacrimeze. Toti oamenii frumosi simt, de aceea sunt frumosi. Toti actorii plang! Plang viata personajului jucat, plang viata altora si intr-un final isi plang viata. De ce la final?Fiindca atunci devin oameni.

Nu suntem decat niste fantasme ale propriei imaginatii.Iubirea nu exista de-a gata,iubirea se creeaza prin atat de multe procese total necunoscute noua.Prin atat de multe secunde tintuite intr-un perete al camerei, prin oameni frumosi, prin oameni urati. Dar nu, oamenii urati nu exista, exista doar o nehotarare in fiecare dintre noi ce ne face sa aratam uratenia, dar nu sa fim urati. Vedem uratul acolo unde nu vedem iubirea, dar oare noi nu suntem doar niste oameni urati in alti ochi frumosi? O sumedenie de intrebari, dar “Niste raspunsuri” nicicand. Sunt doar “Mari(le) sperante”.Asa cum “Ö viata” nu e de ajuns sa iubesti indeajuns. Si, prietene, nu esti “Singur pe lume”,ai atatia “Bel ami”(s) care sunt acolo oricand vei avea nevoie. Ofera flori, intoarce-te la doamna de la florarie si priveste-o ca pe-o “Dama cu camelii”. Ofera-i o floare cumparata de la “Magicianul”din coltul strazii. Te simti ca “La rascruce de vanturi”,acolo toate vanturile bat cu tristete. Indreapta-te “La rasarit de Eden” si trimite o “Invitatie la vals”, scrie-i o “Scrisoare de dragoste” si traieste “Nostalgia”. Nu trai o viata ca in “Orasul si cainii”. N-ai nevoie de “O viata de rezerva”, ai nevoie doar de “11 minute” sa faci “O femeie implinita”. Iubeste “Rosu si negru”,incearca sa simti ce simt doamnele “La paradisul femeilor”. Nu ii intreba “De ce iubim femeile?”. “Cu fiecare zi”inveti sa o iei de la inceput. Fii “Colectionarul”de suflete frumoase, devoreaza-le si fa-le sa simta ce simti tu. Intreaba-te “Daca as ramane?”si gandeste ca “Sotia calatorului in timp”. De cate ori nu si-a pierdut sotul? De cate ori nu s-a intrebat daca-l va mai revedea. Incearca sa primesti “Sapte zile pentru o eternitate”si nu te sfii sa te simti ca “Panza de paianjen”, intr-un final murim… fizic,dar sufletul va continua sa cutreiere nebanuitele carari ale vietii nevazute. Si nu-ti mai impuia capul cu  nenumarate intrebari: “Unde esti?”,raspunsul e simplu: pe SCENA. Simti cum zbori ca “Pasarea spin”. Nu te simti ca-n “Crima si pedeapsa”, pedeapsa ta trebuie sa fie doar nebunia, dar nebunia te face fericit. “Turnul de abanos”e inca acolo…

Asa ca, dragul meu prieten, nu invata sa urasti, nu invata sa regreti, n-ai nevoie de “Ratiune si simtire”, ai nevoie doar de iubire…Si poti fi “Idiotul”, dar sa fii fericit. Nu ai nevoie de nimic altceva.Ah,da,de-o ceasca cu cafea…