Diem

"M-am descotorosit de mine. Mi-am aruncat trupul într-un ungher al vieții și-mi continui pașii plutind. Nu simt, dar văd. Nu vorbesc, dar aud. Nu știu încotro mă poartă vântul,dar mă duce bine. Mângâieri ale degetelor lui subțiri și reci, un chip fad și nicio emoție. Nu mai simt și cred că-s mort. Altfel…cum să-mi explic?

Mă tot gândesc la trupul aruncat… ce gângănii și-or face adăpost din el acum?! Nu vreau să-mi imaginez, pierzându-l pe el, mi-am pierdut tot. Am ieșit zâmbind, ca să merg plângând…

Străzi prea triste, oameni morți. Suflete rănite, inimi învinețite. Bube pe suflet, cicatrici pe suflete. Cui să-i pese? Am îmbătrânit prea repe… repede și trist. Și cui să-i spun când nici eu nu mă ascult? Cui să mă plâng,când ei nu s-au plâns?

E un drum anevoios, e o enormitate de greu. Nu mai sunt pași, sunt umbre…

Brațe aruncate la colț de stradă târziu în noapte. Nu mai suntem oameni, suntem umbre. Nu mai suntem noi, suntem doar ce vor ei. Nu mai sunt nimic și nu voi mai fi ceva. E un cântec incapabil să sensibilizeze. Nu mai aud ecouri, nu mai vreau decât să pleci. Să pleci și să te tot duci. Nu mai simt și nu mai trăiesc. Am murit atunci,am murit acum și voi muri mereu! Am imbătrânit cu timpul și-am pierdut cu veacul.

Bălți ce-mi desfigurează chipul, o figură străbătută de lungi șanțuri de durere. Nu mai sunt om, sunt doar un val. Un val a cărui spumă se sparge la capăt de plajă, un val deasupra căruia sute de pescăruși plutesc lin. Unde-mi sunt aripile? Unde-mi sunt picioarele, capul și gândurile? Sunt un gol și-am rămas în gol. Nonsens, dezacord și contradicție. Nimic nou și nimic vechi.

Și pleacă…nu am decât ură."