Aș putea muri de dor...

       "Da, aș putea muri în orice moment. Au fost momente când am crezut că o iubesc. Poate chiar o făceam. M-a lăsat atunci când aveam nevoie de ea. M-a lăsat singur și am rănit. Am rănit oameni, m-am rănit pe mine. Pe mine cel mai rău. Mi-am strâns în pumni atât de tare sufletul încât a crăpat. S-a făcut bucăți și le-am pierdut. Le-am rătăcit cine știe pe unde în camera asta în care-mi fac veacul. Străzile-s atât de pustii și nu sunt decât eu pe ele. Pășesc pe miile de pași lăsați de-atâția oameni. Mi-aprind o țigară găsită pe undeva prin colțul vechi al hainei și merg cu capul în pământ. Nu mai am puterea să-i privesc în ochi. Ei sunt fericiți, iar eu nu. Eu sufăr. Sufăr al dracului de tare și nu știu cum să mi-o scot din minte.A intrat atât de adânc și acum nu se mai lasă dusă. E plecată deja de săptămâni, dar inima mi-o cere. Cum aș putea să i-o ofer când nu mai știu nimic de ea? Cum aș putea să o fac să se întoarcă dacă nu-mi răspunde nicicând atunci când o caut. A plecat și a luat cu ea fericirea mea. Acum sunt singur, trist și îmi fumez o ultimă țigară. Fumul îmi înconjoară gândurile și mă las purtat de-un vânt acid. Îmi lasă urme grele pe chip, oricum e distrus. Distrus de durere, de nebunie,deja. 
Nu știu ce am făcut de a plecat. Nu știu ce am vorbit de nu-mi mai răspunde. Nu mai știu nimic de ea și mi-e dor,mi-e atât de dor. Mi-e dor s-adorm cu ea în brațe, mi-e dor să o simt aproape, să o văd zâmbind, să o văd plângând când îi țin discuții lungi despre ceea ce are de făcut. Vreau să o mai privesc încă o dată dimineața devreme înainte să plec. Vreau să mă mai rog măcar o secundă de ea să se trezească. N-aș putea să o mai trezesc, aș lăsa-o să doarmă. E incredibilă atunci când doarme, când își face loc în scobitura dintre pieptul și picioarele mele. Vreau să-i mai simt mirosul părului și s-adorm cu nasul pe gâtul ei. Vreau să ne certăm, vreau să ne împăcăm iubindu-ne apoi. Aș putea muri de dor...da, de dorul ei... "