joi, 31 iulie 2014

Un drum cu prea multe ore...

   Doliul e caracterizat de negru. E ceva in aceasta culoare ce duce cu gandul la moarte. Apoi, apare chipul trist al celui care-l poarta. Nu e deloc placut sa citesti pe chipul lui o durere ce il macina pe dinauntru. Isi priveste palmele batrane de atat de multa munca. Fata, candva frumoasa,ii e acoperita de o barba deasa colorata in non-culori. Nasul acvilin se zareste cu greu,iar ochii mult prea albastri secati de atatea lacrimi dau culoare fetei surprinsa de soare in atatea zile pe campul mult prea trist. Priveste ingandurat pe geamul ce-i deruleaza sate,orase, dar gandurile lui sunt departe. Priveste in gol, as vrea sa -l pot lua de mana si sa-i zambesc. Poate mi-ar zambi si el. Isi incruciseaza palmele si cade iarasi pe ganduri...iar si iar si iar. Nu-mi gasesc curajul de a-l privi.As plange... Nu mai are lacrimi sa planga,dar ii plange sufletul. Parul carunt arata cat a suferit,cat a iubit si cat va iubi. E singur intr-un colt si priveste continuu pe fereastra mult prea murdara. Ofteaza si simt cum usor-usor o durere imi inunda sufletul. Am plans de atat de multe ori ca nu am primit jucariile dorite, am plans cand plansul nu-si avea motiv intemeiat,iar omul acesta ingandurat, purtand in suflet o durere cu adevarat grea, nu plange... nu plange...
E cutremurat de dorinta de a-si imbratisa persoana iubita,de a-i spune cuvinte nespuse...si nu mai poate... Isi analizeaza cu meticulozitate mainile strabatute de urme adanci,scorojite de batranete. 
Om puternic cu ochi mult prea albastri,cu barba non-colora,cu maini mult prea dure:plangi! Descarca-ti sufletul si plangi! 
     E un drum cu prea mult ore si cu mult prea multe ganduri. Plang!

miercuri, 30 iulie 2014

IntCmbţ

         Pasesc cu ceasca de cafea aburinda in mana peste pragul prea inalt al casei. Mana imi tremura si mi-e teama sa n-o vars. Tu inca dormi si sunt atat de geloasa pe asternuturile albe ale caror cute fine le imbratisezi. Te privesc zambind de langa fereastra acoperita de valurile mult prea albastre ce se revarsa peste podeaua veche. O fotografie...sa reziste pe vecie. Tenul tau curat, fata ta mult prea frumoasa, somnul adanc in care esti cazut. Perfectiune. Ma agit ca un copil ce si-a pierdut de mult rabdarea. As vrea sa te trezesc,dar nu vreau sa stric aceasta imagine sublima formata din milioane de imperfectiuni. Ies incet si ma las cuprinsa de bratele lungi si fragile ale vantului. Ma simt acaparata de o emotie sufocanta,o emotie ce-mi face inima sa bata cu o forta incredibila. Inchid ochii si zambesc. Esti aici,ramai cu mine,ramai,esti tot ce am nevoie! 

marți, 15 iulie 2014

Demenţă!

       " Poate nu stiu sa fiu cum ar trebui sa fiu! Poate nu sunt decat un copil nebun pierdut pe niste carari mult prea indepartate de existente nocturne. Poate sunt prea pierdut, mult prea pierdut. Incotro sa ma indrept? Ale cui vorbe sa urmez?Ale cui imagini sa sterg din memoria sufletului meu mult prea trist. Poate pe-a mea, poate pe-ta, poate pe-a lor. Nu mai stiu nimic cu certitudine,nu mai stiu unde vreau sa ajung si cat timp am la dispozitie sa o fac. Ascult prea mult, gandesc prea putin. Sunt ghidat de vorbele lor si habar n-am unde-s gandurile mele. S-au ratacit si ele. Sa o iubesc?! N-am incetat nicio clipa sa o fac. Sa o urmez?! Ii pasesc pe fiecare urma a pasilor. Sunt nebun de dorul ei. Sa-mi trec degetele prin parul ei prea des si prea incalcit. Sa o strang la piept si sa ii simt bataile inimii speriate de forta care a cuprins-o. Sa o mangai pe umerii prea fragili,sa-i privesc ore infinite somnul linistit intr-un pat cu asternuturi albe. Sa ii vad chipul somnoros trezit la ore tarzii ale zilei, sa-mi zambeasca ca un copil care se bucura la vederea unor lucruri marunte. Da,ma simt marunt pe langa imensitatea frumusetii si blandetii ei. Sunt un punct in multimea de puncte ce-i contureaza intreaga fiinta. E ea...e a mea. Mint! Visez atat de mult,aproape de dementa.  E ziua ei. E ziua noastra. Ma trezesc si ma indrept sa-i pregatesc una dintre cele mai frumoase zile ale existentei sale. Flori peste tot in camera,peste tot in casa,chiar si-n casa de matase. E un fir de iarba verde intr-un lan secat de veghe. Sa-i urmaresc pasii piciorului fin plimbandu-se peste tot, sa-i simt parfumul sacaitor de dulce umplandu-mi narile. Nu vreau decat sa o privesc... ore in sir, zile in sir,ani in sir,dar mai ales, vieti in sir...
Nebun,indragostit si parasit. A plecat de-atat de mult timp.Am alungat-o de atatea ori stiind ca nu va pleca,stiind ca imi va suporta toanele si ma va iubi in continuare asa cum o facuse pana in acel moment.Dar, sa se fi terminat dragostea? Sau sa-si fi amintit ca si ea traieste? Am omorat-o si-am readus-o la viata de prea multe ori. A plecat si in urma n-a lasat decat un visator ce priveste necontenit pe fereastra mult prea murdara..."

luni, 7 iulie 2014

Insomnie

   Nu-mi doresc decat un zbor lin. Un zbor deasupra tuturor problemelor,deasupra intregii lumi. Sa-mi simt aripile presarate de aerul rece si sa ma las purtata de mirosul valurilor marii. Sa-mi tarai pasii pe nisipul cald,sa privesc in departare rasaritul. Sa ma eliberez din cusca cu usi metalice ce nu ma lasa sa trec dincolo de captivitate.Sa-mi creez propriul cuib undeva departe de tot ce inseamna cunoscut.Sa ma afund in necunoscut si sa incep un nou inceput. Sa imi intind aripile fara a-mi fi teama ca-mi vor fi taiate de vreo furtuna ratacita. Sa privesc oameni noi,oameni cu zambetul pe buze. Nu vreau decat sa dorm si sa visez,caci fara vise eu n-as mai fi.Nu suntem decat niste marionete. Papusi purtate dintr-o mana-n alta de vreun papusar amator. Atarnand deasupra unei scene pe care speram sa o atingem pentru a ne crea o existenta. Ne arunca intr-un colt si-si vede de treaba lui.Papusile nu au suflet,nu simt,dar isi doresc sa o faca. Culeg algele oceanului involburat si m-azvarl in curentul fioros.Nu cunosc oceanul,dar el pare sa ma cunoasca atat de bine. Inspir un aer prea sarat,expir un aer inecat. Sunt o papusa sau un om?!Si orice-as fi, cand voi trai? Poate-ntr-o zi,poate in doua. Voi exista in alte noua?Ma-ncurc cu cifre mult prea grele, m-arunc in strazile de lene. Si am o boala, mult prea grea, e lenea...lenea,e chiar ea. Si scriu ca un nebun pierdut,caci nu mi-a mai ramas decat un pix si-o foaie-n palma grea ce zac scobite-n mintea mea. Si pierd si zile,pierd si nopti si mi-amintesc cat de frumos era acel moment cules din zaruri aruncate-n van sperand sa cada abisal. E mult prea mult,e prea putin,nu stiu cand sa mai respir. Sunt sunete ce zac de ani intr-un casetofon prea pal. Sa fie om,sa fie zmeu?Cui ii mai pasa?! Sunt doar eu...
Si dorul m-a cuprins hapsan.Ma vrea la el si nu stiu cum...sa scap de-un zgomot ce e prea nocturn. As vrea sa dorm,sa-nchid un ochi.Mai pierd un an sau inca doi si reusesc s-adorm in calm,un calm ce-asteapta ca un cal sa zbor usor ca intr-un val. Si nu e val,e doar un zbor. E zborul meu de-acum pierdut,caci tu nu esti,iar eu nu sunt...