Semn in cartea veche....

Nu indraznesc sa-mi ridic privirea pentru a nu-ti intalni ochii.Ochii mari si negri,acei ochi care m-au vrajit de la prima intalnire,acei ochi...acei ochi care au fost semnul ce mi-a dat de stire ca tu esti cel care trebuie sa-mi fie alaturi,cel care trebuie sa ma iubeasca si pe care trebuie sa-l iubesc,ca tu esti cel care imi va aduce in fiecare moment al zilei zambetul pe buze.

Frunzaresc cartea pe care mi-ai daruit-o inainte sa pleci,cartea din care-mi citeai citatele tale preferate. Atatea amintiri ce nu ma lasa noaptea sa adorm fara sa spun inainte duiosul" te iubesc"...Semnul din cartea veche care ne pastreaza secretul,care ne pastreaza iubirea ca pe-o nepretuita.Sunt asa norocoasa ca te-am gasit.Sunt asa norocoasa ca te am alaturi de mine,macar cu gandul daca nu fizic. Sa-mi incarci gandurile si sa-mi mentii iluziile pe linia de plutire. Doar sa-mi amintesc zambetul tau plin de dragoste si intreaga-mi zi se lumineaza.Ma tii de mana sub umbra batranului stejar,martor al atator declaratii.Doi copii indragostiti,o inima ce bate pentru amandoi, o secunda de evadare din bratele monotoniei si o secunda de nemarginita iubire in bratele tale puternice ce ma feresc de tot ce-i rau.

Nu ma intreba de ce te iubesc pentru ca niciodata cuvintele nu-mi vor ajunge sa-ti spun.Nu ma intreba de ce iti sunt alaturi,fiindca intotdeauna vei primi acelasi raspuns: iti sunt alaturi pentru ca esti "tu",iti sunt alaturi pentru ca stii sa ma bucuri in fiecare moment cand simt ca nu mai pot,iti sunt alaturi pentru ca pur si simplu ma umpli de fericire.Iti sunt alaturi pentru ca incet-incet m-ai facut sa te iubesc...

Niciodata nu voi gasi cuvintele potrivite pentru a descrie cum se simte fiinta mea atunci cand iti aude numele,atunci cand se gandeste la tine...

Si nu a fost decat un semn in cartea veche...doar un semn...

"Adio", dar nu ma lasa sa plec...

Azi e ziua cand spun "adio" acestui loc care mi-a fost casa atata timp.Azi e ziua cand imi iau "ramas-bun" de la balconul pe care am fumat atatea tigari impreuna si ne-am baut cafeaua in fiecare dimineata.

Azi e ziua in care drumurile noastre se despart.Azi e ziua in care Eu fac ce vreau.

Imi iau hainele,nu prea multe, si le arunc in geamantanul ce asteapta de mult aceasta ocazie. Privesc trista inapoi,dar fara regrete si pentru ultima data,pasesc pe scarile blocului vechi din micul oras. Nu e nimeni care sa ma opreasca,tu nu esti aici.Ai plecat aseara si ai uitat ca azi..azi eu voi fi cea care pleaca.

Tarai cu greu geanta uriasa pe langa corpul meu uscat,merg agale privind pentru a nu stiu cata oara casele mici si inghesuite de pe straduta prafuita.Le stiu de mult timp,dar niciodata nu mi s-au parut asa frumoase ca acum.Toate s-au schimbat acum:eu,tu,noi.

Peronul garii e doldora de oameni cu fete triste sau fericiti.Ratacesc cateva minute pe peronul aglomerat si zaresc trenul care e menit sa ma duca cat mai departe de aici.Il privesc si brusc o lacrima imi evadeaza din temnita ochiilor si se lasa purtata de dulcea libertate pe fata-mi neteda.In cap mi se ruleaza filmul cu toate amintirile pe care le am alaturi de tine.Unde esti cand am atata nevoie de tine?Unde-ti ineci amarul sa vin sa mi-l inec pe-al meu alaturi de tine.Nu vreau sa plec!Nu ma lasa sa plec!Trenul porneste,dar parca sunt intepenita.Picioarele nu indraznesc sa faca vreo miscare,iar ochii privesc incurcati cum acea masinarie ce m-ar putea duce departe de tot ce e aici se indeparteaza.Incep sa alerg disperata dupa tren, constienta fiind ca daca il voi pierde nu voi mai avea curajul sa mai plec.De fapt,nu o sa mai pot pleca...

Fum,sunete asurzitoare si un tren pierdut...

M-asez oarecum trista pe geamantan si privesc cum acesta "alearga" fara ezitare.Ah,la naiba! Destinul nu ma lasa sa plec de langa tine.Ma intorc pe acelasi drum,dar nu contenesc sa ma mir de frumusetea celor ce vad.Oare de ce omul e asa "orb"incat nu-si da seama de frumusetea ce salasluieste in jurul lui decat atunci cand e gata sa o piarda?De ce asa tarziu?...

Ajung la "casuta mea" si te gasesc langa fereastra ingandurat.Arunc geamantanul intr-un colt si sufocata de emotie te imbratisez si te sarut cu un dor patimas.Iti trag usor capul langa al meu si -ti soptesc ca azi mi-am dat seama ca "te iubesc" mai mult ca niciodata"...

Coleccionista de canciones...

Sunete suave in miezul noptii se-aud din strada. Versurile melodiei patrund pe fereastra deschisa invadand camera veche.Patul cald,corpul fin intins sub cearceaful alb,toate vibreaza la atingerea notelor ce nu te pot lasa indiferent la maretia lor.Ma ridic usor si-mi indrept pasii spre fereastra. Privesc oarecum cu teama sa nu fiu dezamagita de lipsa ta. Sufletul-mi doreste ca tu sa fii autorul acelor sunete dulci ce-mi incanta inima cu atingeri line si gingase. Inchid ochii si-mi spun dorinta in gand:"Sa fii tu!Sa fii tu!"...

Deschid ochii tematoare,dar toata teama dispare cand te zaresc jos,acolo-n strada, cu chitara pe genunchi cantandu-mi melodia preferata.Te joci cu sunetele atingand corzile chitarii cu degetele-ti subtiri.Simt cum ma cuprind fiori de emotii si cum prind aripi si zbor alaturi de tine. Imi trec degetele delicate prin parul tau catifelat si te trag usor aproape de mine.Imi ating nasul de-al tau,ti-ating buzele cu ale mele.Ma joc cu fiinta ta. Ma-mbratisezi si-mi soptesti ca ma iubesti.Te strang cu putere la pieptu-mi si-ti cer sa ma saruti.O faci.Si o faci asa cum nu ai mai facut-o niciodata.Atata pasiune,atata dulceata,atata dorinta.

Ma privesti innebunit.Privirea ta imi transmite toata dragostea,facandu-ma sa zambesc.Mi-apropii gura de urechea ta si-ti cer sufocata de fericire:Saruta-ma!...

Au-delà de l'enfance...

Te-ncumeti sa-mi canti dintr-o mandolina veche. Te crezi in stare sa o faci sa cante in asa fel incat sa ma incanti cu linia melodica suava.Te-asezi usor pe scaunul batran si cu capul usor aplecat spre mica bijuterie incepi sa-mi canti armonios.Degetele-ti parcurg fiecare coarda in parte,atingand-o usor si facand-o sa elibereze cate un sunet ametitor.Rad, iar tu-mi zambesti parca multumit. O fereastra deschisa, un soare stralucitor,un baiat si o fata intr-un pod prafuit plin de lucruri vechi si spectaculoase. Zaruri aruncate la intamplare.Brusc,mi se face dor de tine desi esti langa mine.Simt nevoia sa te imbratisez,sa-mi trec degetele prin parul tau nazdravan,sa-ti fac gandurile sa zbuciume,sa te treaca fiori de placere.Ma tii de mana si ma privesti in ochii ca migdala. Buzele subtiri scapata un zambet dulce-amarui care-mi duce imaginatia dincolo de limitele infinitului. Prind curaj si-ti imbratisez bratul puternic cu o putere firava.Carti aruncate intr-un colt al incaperii, ferindu-se de ochii nostri curiosi,avand asupra lor aruncat un strat de praf ce le da un aspect de misterios...Aventuri,vise...dincolo de copilarie...

Lungmetraj din note muzicale...

Dimineata iar.Ganduri in ceasca de cafea fierbinte,tigara aprinsa. Fum.Razele ce lumineaza camera,patul nefacut,dimineata rece.

Tu,eu,noi.Stoluri de pasari imaginare ce se invart in jurul becului ars

Sa-l schimb,sa nu-l schimb??Nu pot fara tine.Casetofonul vechi arunca note muzicale peste tot in camera.Sunt inconjurata de ganduri muzicale ce nu-mi dau pace.Note muzicale prea tari pentru starea mea firava.Discuri vechi,melodii la fel de vechi.Stari melancolice ce-mi transforma ziua intr-o celula din care nu mai pot scapa.Alandala si doar atat.

Cuvinte,propozitii,ecuatii si rezolvari.Filmul se deruleaza undeva pe peretele din spatele patului trandav.Zeci de saruturi amagitoare, dulci amoruri naucitoare.Lungmetraj din note muzicale...Shht...

Scrum....

Dansul lin al ploii.O bricheta aruncata la intamplare.O tigara fumata pe jumatate in scrumiera.Scrum...

Camera e goala,nu are pic de suflu in ea,nici macar eu numai respir. Rezist oare pana la sfarsit?!Si incerc sa ma adun bucatica cu bucatica. Mi-e dor de mine,mi-e dor de felul meu de-a fi.S-au dus toate.O melodie veche si una moderna,nimic bun in ele.Imi iau chitara-n spate, bocancii murdari de noroi,tigara din scrumiera,telefonu' inchis si cheile.Am plecat.Pe drumul vechi de tara imi tarai picioarele fredonand cantecul nostru.Doar eu imi mai aduc aminte de el.

Bolovanii duri imi fac drumul greu de parcurs.Sunt doar eu si chitara mea peste care s-au naspustit mii de cuvinte.Si merg... si merg fara sa stiu incotro ma indrept.Soarele a iesit dintre norii negri ai furtunii,aruncand asupra pamantului miliarde de raze.Lumina imi cade pe fata transpirata si acoperita de parul ce cade agale pe ea.

Sunt scrum....

R.A...Ultima fotografie....

Zace aruncat sub masa de scris pe care ti-am scris primele randuri. Pe care si acum stau biletele netrimise si gandurile ce ma chinuiau noaptea la orele cele mai tarzii.Gandurile in care ma pierdeam,gandurile in care imaginea ta imi aparea iar si iar si iar.
Pozele in care zac amintirile noastre,ultimele noastre amintiri, sunt imprastiate peste tot in camera.Peste tot se simte fumul de tigara pe care l-ai lasat in urma inainte sa pleci.Ultima fotografie e pusa la capataiul patului care ne urmarea fiecare miscare,care ne invaluia cu bratele calde,care ne ferea de tot ce-i rau.Imi amintesc cand iti treceai degetele subtiri,aproape firave prin parul meu des si incurcat.Cand tipam ca ma doare si tu te amuzai copios.Acum parul acela incurcat te asteapta sa te joci iarasi in el,sa il tragi si sa-l incurci. Aparatul de fotografiat e tot in locul in care l-am lasat.El zace aruncat sub masa inspiratiei mele. Sub masa pe care am trantit atatea ganduri si lacrimi.Perdeaua cenusie acopera geamul inchis dand camerei un aer de tristete ce ma duce departe pe culmile insensibilei dureri.Dor.Toate astea dor,nici nu-ti dai seama cat si totusi sper pentru ca esti singura mea speranta.Nu vreau sa o mai numesc ,,ultima fotografie''.Nu vreau sa fie ,,ultima''.Tu,acea fiinta ce nu-mi dadea pace,acea fiinta pe care o iubesc atat de mult,acea fiinta care reuseste sa dea un sens vietii mele,acea fiinta...de neinlocuit.Esti departe.Departe unde eu nu voi ajunge nicicand.Singura speranta,singura iluzie,ultima fotografie. Mi-as dori ca telefonu' sa sune necontenit,mi-as dori ca cel care ma suna sa fii tu,cel care ma suna pentru a-mi zice cat de mult ma iubeste si cat de mult imi simte lipsa.Dar telefonu' nu suna.Si tot praful se aseaza pe el pentru ca eu nu l-am mai mutat din locul acela,e exact acolo unde l-am lasat dupa plecarea ta. O plecare care nu mi-a lasat decat o ultima fotografie cu care-mi alin dorul pentru cateva secunde.
Pasesc agale prin camera unde sute de pagini pline de randuri scrise pentru tine stau adormite pe podeaua rece.Imi intorc capul spre pat si dau cu ochii de poza noastra in care parem asa de fericiti.De ce-ai plecat? Pun intrebari la care tot eu gasesc raspuns.Plecat pentru tine,plecat pentru ei,plecat pentru noi si plecat pentru mine.Imi ridic bratele spre cer si intreb:,,Dee ceee?!''. Nu inteleg sau nu vreau sa inteleg de ce numai poti fi langa mine,de ce nu mai are cine sa ma imbratiseze si sa-mi spuna ca ma iubeste.De ce numai e nimeni care sa imi ia mana si sa mi-o incalzeasca cand imi e inghetata.Si-acum imi caut raspuns singura la propria intrebare.Ma simt atat de rau, intregul organism iti simte lipsa,fiecare celula,fiecare muschi,se zbat sa razbata in dorul nebun ce le-a cuprins.

Ultima fotografie...cu-un aparat vechi....