marți, 10 ianuarie 2012

"Adio", dar nu ma lasa sa plec...



Azi e ziua cand spun "adio" acestui loc care mi-a fost casa atata timp.Azi e ziua cand imi iau "ramas-bun" de la balconul pe care am fumat atatea tigari impreuna si ne-am baut cafeaua in fiecare dimineata.
Azi e ziua in care drumurile noastre se despart.Azi e ziua in care Eu fac ce vreau.
Imi iau hainele,nu prea multe, si le arunc in geamantanul ce asteapta de mult aceasta ocazie. Privesc trista inapoi,dar fara regrete si pentru ultima data,pasesc pe scarile blocului vechi din micul oras. Nu e nimeni care sa ma opreasca,tu nu esti aici.Ai plecat aseara si ai uitat ca azi..azi eu voi fi cea care pleaca.
Tarai cu greu geanta uriasa pe langa corpul meu uscat,merg agale privind pentru a nu stiu cata oara casele mici si inghesuite de pe straduta prafuita.Le stiu de mult timp,dar niciodata nu mi s-au parut asa frumoase ca acum.Toate s-au schimbat acum:eu,tu,noi.
Peronul garii e doldora de oameni cu fete triste sau fericiti.Ratacesc cateva minute pe peronul aglomerat si zaresc trenul care e menit sa ma duca cat mai departe de aici.Il privesc si brusc o lacrima imi evadeaza din temnita ochiilor si se lasa purtata de dulcea libertate pe fata-mi neteda.In cap mi se ruleaza filmul cu toate amintirile pe care le am alaturi de tine.Unde esti cand am atata nevoie de tine?Unde-ti ineci amarul sa vin sa mi-l inec pe-al meu alaturi de tine.Nu vreau sa plec!Nu ma lasa sa plec!Trenul porneste,dar parca sunt intepenita.Picioarele nu indraznesc sa faca vreo miscare,iar ochii privesc incurcati cum acea masinarie ce m-ar putea duce departe de tot ce e aici se indeparteaza.Incep sa alerg disperata dupa tren, constienta fiind ca daca il voi pierde nu voi mai avea curajul sa mai plec.De fapt,nu o sa mai pot pleca...
Fum,sunete asurzitoare si un tren pierdut...
M-asez oarecum trista pe geamantan si privesc cum acesta "alearga" fara ezitare.Ah,la naiba! Destinul nu ma lasa sa plec de langa tine.Ma intorc pe acelasi drum,dar nu contenesc sa ma mir de frumusetea celor ce vad.Oare de ce omul e asa "orb"incat nu-si da seama de frumusetea ce salasluieste in jurul lui decat atunci cand e gata sa o piarda?De ce asa tarziu?...
Ajung la "casuta mea" si te gasesc langa fereastra ingandurat.Arunc geamantanul intr-un colt si sufocata de emotie te imbratisez si te sarut cu un dor patimas.Iti trag usor capul langa al meu si -ti soptesc ca azi mi-am dat seama ca "te iubesc" mai mult ca niciodata"...

Un comentariu: