Punct.

     Ma tii de mana,ma privesti cu niste ochi schimbati.Ma imbratisezi,ma saruti.Eviti sa ma privesti,dar iti observ fiecare gest al fetei,fiecare cuta fina a obrazului,fiecare trasatura frumoasa. Sunt fascinata de "capodopera" ce mi se intinde inaintea ochilor.Esti perfect in ochii mei prea tristi.Esti definitia sublimului sau poate e doar inima mea trista care te priveste,care te doreste,care ar vrea sa urle ca i-a fost dor de tine...dar e inchisa in cusca sufletului.Un suflet trist si incarcerat de prea multa durere.E teama...e teama de esec.E un mare gol in sufletul meu pustiit.E un gol ce nu poate fii acoperit prea curand,poate niciodata...Esti atat de aproape de mine,dar atat de departe.Gandul ca vei pleca curand imi face bataile inimii sa depaseasca normalul.Esti ca un drog ce creeaza dependenta,un drog pe care mi-l doresc,dar pe care nu-l pot "cumpara"...
Imi doresc...imi doresc atat de mult sa ma iei de mana,sa privim rasaritul impreuna si sa imi vorbesti,fara sa te uiti la mine,sa-mi vorbesti si sa-mi spui ca ti-ai dori ca acel moment sa nu se termine niciodata.Mi-as dori sa pot sa cred ca e adevarat ce se intampla,dar e doar o iluzie,ca multele altele din viata mea.Visez cu ochii deschisi,te visez pe tine langa mine,te visez privindu-ma,te visez sarutandu-ma,te visez cuprinzandu-mi trupul cu bratele tale albe,ocrotindu-ma de toate relele lumii.Dar...doar visez. 
Esti,poate,mult prea departe de mine cu sufletul.Poate sufletul tau are un alt suflet undeva acolo si eu nu sunt decat o marioneta in mrejele destinului sarac in metafore si epitete pentru mine.Sarac in culori si-n zambete oferite din suflet.Esti inceputul si sfarsitul meu,asta vreau sa cred.Te iubesc cu bune si rele,iti iubesc subtilele imperfectiuni,iti iubesc ochii,iti iubesc buzele,iti iubesc zambetul.Iti iubesc intregul "tu".Esti un amalgam de comparatii,de metafore,de epitete.Esti "figurile" mele "de stil",esti baza unei compozitii fara greseli.Esti "tu" si restul...

Un nebun indragostit...

 Cine esti?De ce ma chinui?De ce te tii ca o scama de sufletul meu?!De ce incerci sa-mi impovarezi si mai tare viata deja mizerabila?Stii cum ma simt?Nu,normal ca nu stii,fiindca nu ai trecut niciodata prin asa ceva.Urli,plangi,razi…rasul tau isteric ma termina psihic si nu reusesc sa gasesc o scapare. Esti al naibii de enervanta.Imi musc buzele uscate;simt cum lacrimile navalesc pe obrajii palizi. Tremur,plang,rad,tip,vorbesc in soapta.Ma simt ca o un nebun intr-un spital de nebuni.Aud voci,zaresc fantome.Te zaresc pe tine:fantoma vietii mele.Pleaca!Te rog pleaca si nu ma mai framanta. Lasa-ma sa-mi petrec viata cum stiu si cum pot.Nu ma mai amagi,nu ma mai intrista,nu ma mai fa nefericit.Lasa-ma sa iubesc pe cine vreau,cum vreau!Visez,de fapt imi imaginez ca visez.Nu mai pot nici sa visez de cand imi amesteci gandurile.Imi imaginez o barca pe-un lac limpede.Sunt singur in ea.Soarele rasare.Ii zaresc razele si observ cu uimire cerul rozaliu ce mi se infatiseaza inaintea ochilor. E liniste.O liniste mormantala… In departare zaresc o forma ce pare a fii o fiinta umana,dar probabil doar mi se pare.Vaslesc mai aproape si imi dau seama ca intr-adevar acolo undeva departe e o fiinta.Am un sentiment ciudat ce-mi strange inima ca-ntr-un pumn.As vrea sa pot tipa sa se intoarca sa-i  vad chipul,dar nu o fac si nici acea forma nu-mi da atentie.Corpul fragil sta nemiscat privind spre cer.Parul ondulat si lung ii atarna pe spatele gol.Are o piele extrem de alba. N-am mai vazut niciodata asa ceva.E ciudat de placut sentimentul ce-mi cutreiera organismul.Intind involuntar mana si incerc sa o prind. Mi se infatiseaza,in toata splendoarea, goala.Formele-i spectaculoase imi ofera o imagine de neuitat.Ii admir sanii,coapsele si abdomenul slab. E atat de slaba incat mi-e teama sa o ating.Imi surprinde privirea si ochii de-un negru formidabil se fac din ce in ce mai mari.Nu incearca sa se acopere.Nu are nicio problema cu faptul ca o privesc ca un lunatic.Ma priveste si ea si-mi zambeste.Are cel mai frumos zambet.Genele-i lungi si negre ofera ochilor o frumusete divina. Se apropie de mal si imi intinde mana.Sunt inca departe de ea.Ma apropii usor vaslind ca un mort,de parca nu as mai avea putere in brate.In cele din urma ajung cu greu la mal si pasesc spre ea.Imi intoarce spatele si pleaca.Paseste calm si silentios ca si cum ar vrea sa fie prinsa. Nu alerg,doar merg in spatele ei.Nu ma satur sa o privesc.Se mai intoarce din cand in cand si-mi ofera un zambet.E inestimabil.Se aseaza pe cuvertura de frunze a batranului stejar.Ma dezbrac si ma asez gol langa ea.Privim cerul,stam unul langa celalalt fara sa ne atingem.Imi fac curaj si o privesc. E asa frumoasa. Trasaturile sale parca sunt ireale. Ii prind mana intr-a mea si nu o las sa scape. Simt ca daca i-as da drumul nu as mai vedea-o niciodata.Deodata,o muzica lina inconjoara totul. E un sunet suav de vioara.Se aude de peste tot.Privesc in jur si nu vad nimic.Ea ma priveste iar si zambeste. Zambesc si eu.Isi intoarce privirea,dar nu incetez sa o privesc.Inconjurati de natura si de muzica lina a viorii ne lasam purtati de valul imaginatiei.Nu stiu ce-si imagineaza ea si nici nu incerc sa imi dau seama,las totul pe seama firescului.Dar sa fie oare normalul care face asta?Sau doar ceea ce mintea mea-si imagineaza.Totul e atat de real.Inchid ochii pentru o secunda.Ce-am facut? Mana ei nu mai e intr-a mea.Nu mai e nicaieri.O caut disperat,dar nu reusesc sa o gasesc.Muzica continua sa se auda si nu pot sa deslusesc de unde se aude.E imprastiata peste toata natura.Inchid ochii iar si iar si iar.Dar nu mai apare.Ma ridic cu lacrimi in ochi,ma imbrac incet poate-poate va venii.Pasesc cat de incet pot si privesc continuu in urma mea.Nu mai e.Muza mea a disparut.Ma intorc la barca,vaslesc departe de mal.Privesc spre stanca unde am vazut-o prima data…nici acolo nu mai e…Sunt singur in barca mea…iar.Soarele apune,cerul rosiatic imprastie culoare trista.Imprastie culoare trista si peste sufletul meu.Ma ghemuiesc in barca mea si inchid ochii.Mi-o imaginez langa mine si intr-un final reusesc sa adorm.Inca-mi simt obrajii strabatuti de lacrimi.Le las acolo pentru a-mi face rani care sa-mi aminteasca mereu de ea.Muza vietii mele,muzica sufletului meu,visul meu frumos.

Zambesc si plang in acelasi timp.Sunt nebun…

Doi trecatori si un felinar singuratic...

                  Doi trecatori.Se cunosc,dar nici macar nu se privesc.Isi simt hainele cum li se ating atunci cand trec unul pe langa celalalt,dar niciunul nu are curaj sa-si indrepte privirea asupra unor ochi ce ar vrea cu disperare sa fie vazuti.Se opresc unul in spatele celuilalt,dar nu se intorc.Nu au curajul sa-si infrunte trecutul si sa porneasca impreuna spre viitor.Raman doar doi trecatori in linistea mormantala a noptii.
Sunt ei doi si noaptea intunecata.Nu e nimeni pe strada,un singur felinar arunca lumina intr-o parte a strazii facand-o sa para extraordinar de mica.Se-ntreaba daca e "bruneta sau blonda?" exact ca-n poezia lui Verlaine.Nu-si mai aminteste nici macar culoarea ochilor ei.A uitat tot,dar sentimentele i-au ramas acolo in suflet,de unde nimeni nu va putea sa i le scoata vreodata.Inca o iubeste si e convins ca si ea il iubeste.Dar nu se privesc...inca nu au curaj.
Razele lunii imprastie o lumina timida peste blocurile cenusii.Peisajul este si mai trist.Melancolia isi face loc in sufletele lor nelasandu-i sa respire. Buzele le sunt umede din cauza lacrimilor ce au scapat din celula ochilor.Si-ar dori sa fie orbi sa nu se mai poata vedea niciodata,sa nu mai treaca fara sa-si vorbeasca.Inima le bate cu putere si chipul le e strabatut de santuri ale lacrimilor. Stau intr-un colt in intuneric si-i privesc.As vrea sa pot merge sa-i fac cumva sa-si vorbeasca.Dar eu nu am nicio putere asupra faptelor lor.Singurul lucru pe care-l pot face este sa-i privesc si sa ma rog sa se intoarca unul catre celalalt,sa se priveasca in ochi,sa uite de durerea ce le macina sufletele,sa-si lase mintea sa se odihneasca si sa se foloseasca de inima.
Picioarele lor nu mai au putere sa mai faca vreun pas.Sunt tintuiti la cativa metri distanta si nu au curaj...nu au curaj sa-si vorbeasca.
-PENTRU DUMNEZEU VORBITI-VA,IUBITI-VAAAAA!
Nu mai pot sa tac si rabufnesc.Ma privesc uimiti si intr-un final ochii lor se intalnesc.Privirile sunt ucigator de dureroase.Plang amandoi si nu-si vorbesc.In cele din urma el se indreapta spre ea si o imbratiseaza.Ea nu riposteaza...il astepta.Se strang in brate fara sa-si vorbeasca si stau asa minute in sir.Ii privesc cu zambetul pe buze si sunt multumit ca am reusit sa ii fac sa isi recapete curajul.
Acum,pe langa felinarul singuratic,sunt doi trecatori ce se tin de mana,privindu-se cu dragoste si cu incredere.Se indreapta spre viitor.Un viitor ce-i asteapta cu bratele deschise pentru a continua o poveste ce nu a indraznit sa-si faca un sfarsit.Acum sunt doar ei doi.Ii las si-mi indrept pasii spre alti doi trecatori pentru a-i face sa se priveasca,pentru a-i face sa-si aminteasca de iubirea lor.
Cine sunt eu oare?N-am nici cea mai vaga idee...Stiu ca sunt aici cu un scop si acela este de a-i...ajuta....
Imi tarai picioarele si aud frunzele fosnind sub talpile mele grele.E toamna si copacii sunt goi.
E toamna si-n sufletul meu.Pasesc agale si zaresc o fiinta pe una dintre bancile parcului nostalgic. Parul ondulat ii cade usor pe spate acoperindu-i umerii firavi.Parfumul ei imi e atat de cunoscut.Sa fie...sa nu fie...Mii de ganduri imi trec prin cap si imi pierd curajul.Acum eu sunt cel fara curaj.
Cu capul aplecat ma apropii usor de banca si ii soptesc numele.Ma aude si se intoarce.E chiar ea...
Ochii-i mari si albastri,de-o claritate profunda,parul aruncat haotic pe spate,chipul ei curat si angelic ma fac sa-mi simt deodata obrajii uzi.Plang.
Se apropie si cu mana-i calda imi sterge buzele,ochii si obrajii fierbinti. E atat de firava.O imbratisez si isi lipeste capul de pieptul meu.O strang cu grija fiindu-mi teama sa nu o ranesc. Un alt felinar singuratic arunca vapai de lumina spre banca.Frunzele acopera stradutele minuscule ca un covor viu colorat.Ma simt fericit.Sunt fericit.
Acum noi suntem doi trecatori...doi trecatori pasind spre viitor...

Atunci.Acum.Mereu.

     In fiecare poveste de dragoste exista un inceput, un cuprins si un sfarsit trist...
 Ador sa fiu iubita,sa fie cineva care sa aiba grija de mine,sa fii tu cel care imi spune ori de cate ori sunt trista un "te iubesc" soptit si sa ma imbratiseze pentru a ma face sa ma simt in siguranta. Vreau sa ma tii de mana atunci cand simt ca nu mai pot,sa ma lasi sa vorbesc fara sa intervii,sa ma asculti si sa ma privesti cu dragoste. Sa ma saruti de noapte buna,sa imi tii capul lipit de pieptul tau si sa inchidem impreuna ochii si sa nu ne imaginam nimic.
Sa fii acolo cand voi cadea,sa fii acolo cand ma voi ridica,sa fii acolo cand am nevoie de tine,pentru ca si eu voi fii acolo cand tu vei avea nevoie. Te voi astepta cu sufletul la gura venind de pe meleaguri straine sau de oriunde vei fii. Te voi astepta cu bratele larg deschise si cu ochii plini de lacrimi.Vor curge lacrimi de fericire.
Am nevoie de tine tot timpul:atunci cand rad,cand plang,cand nu am nicio stare...
Sa imbatranim impreuna si sa nu lasam nimic si pe nimeni sa ne distruga povestea de dragoste. Nu vreau un final trist.Vreau sa traiesc un inceput unic,sa fie un cuprins extraordinar,in care drumurile ni se vor uni si sfarsitul sa ne surprinda pe amandoi,intinsi pe un pat mare inconjurat de nepoti si stranepoti,tinandu-ne de mana si iubindu-ne ca-n prima zi.
Vreau sa fii tu cel care ma asteapta la altar sugrumat de emotii,sa ma astepti zambind si cu ochii plini de iubire. 
Sa fie oare imposibil?!
Sa-mi soptesti ca sunt ceea ce ai asteptat toata viata si ca nu va mai fii altcineva in locul meu. 
Iubeste-ma pana la sfarsit.Iubeste-ma pe vecie,in fiecare moment din vecie...
P.S.:Te iubesc!

Molie a sufletului meu...

        Rasarit,fum de tigara printre ganduri,mii de regrete, mii de amintiri,mii de imagini rulate cu incetinitorul.Ajungi sa te gandesti incotro vrei sa te indrepti si atunci cand crezi ca ai gasit o usa pe unde te poti strecura pentru a fugi cat mai departe,iti dai seama ca e inchisa si ca nu ai cheia. Incerci sa gasesti o alta alternativa pentru a deschide usa si nu reusesti sa mergi mai departe.Ramai blocat in fata usii cu ochii inlacrimati, cu trupul tremurandu-ti, cu dintii albi ce-ti musca buzele, cu parul facut valvoi din cauza nervilor...ramai blocat si realizezi ca fara cheie nu ai nicio sansa. Faci un pas inapoi, inchizi ochii,o lacrima iti scapa din celula pleoapelor,iti strabate intregul obraz,iti atinge buzele,se indreapta spre barbie si ajunge pe gat.Atunci realizezi cat de calde sunt lacrimile pe trupul tau rece. Fierbinteala lor iti ofera o stare de bine,iti ofera o liniste interioara pe care nu o intelegi.Ai atat de multe de zis,dar nu poti sa oferi libertate cuvintelor pentru a fii auzite si de restul.Te inchizi intr-o cusca imaginara,arunci cheia cat mai departe,ramai totusi in fata usii privind-o nostalgic,privind-o cu regret,imaginandu-ti ce ar putea fii dincolo.Ramai tacut,in intunericul camerei...
Ochii inchisi,stransi,buzele-ti sangerande din cauza stransorii dintilor,obrajii strabatuti de lacrimi,  ganduri nocturne,nostalgii,bucurii.Un film...un film al vietii tale.O molie a sufletului tau, o molie fara sorti de izbanda. 
Vorbesti cu tine insati si incerci sa-ti oferi curajul de a merge mai departe,de a strabate toate partile intunecate ale sufletului tau,de a-ti oferi o clipa de liniste. 
Eterne imagini,eterne amintiri...
Razele soarelui cad lin pe fata plina de urme ale lacrimilor.Te indrepti spre mare,simti mirosul sau,simti cum vantul patrunde printre firele tale de par,simti cum iti atinge pielea,cum iti aduce un val de liniste si de siguranta.Simti,simti,simti...
Privesti in zare si observi zborul lin al pescarusilor.Iti doresti sa fii si tu unul dintre ei,sa zbori fara nicio grija,sa simti cum vantul iti patrunde printre pene si te ajuta sa zbori. Inchizi ochii si pentru cateva secunde nu te mai gandesti la nimic.Zambesti la adierea vantului care se joaca cu fiinta ta,cu pielea ta,cu parul tau,cu toate membrele tale.Il simti rece si placut,linistitor si zbuciumat.
Nisipul iti patrunde printre degetele albe,valurile ti-aduc mirosul algelor pierdute printre timpuri. Scoici ascutite iti taie pielea talpii,te fac sa te strambi de durere,dar suporti.Suporti fiindca te simti liber,te simti curat,te simti proaspat.
Minute in sir tii ochii inchisi...minute in sir,minute in sir...

Scrisoarea unui soldat trist...

        "Orele trec greu,secundele imi par infinite. O singura speranta mi-a mai ramas:EA. Am zarit intr-una din zilele in care ne asiguram ca totul e in regula in  orasul mortii niste ochi superbi. Niste ochi pe care nu i-am putut uita nicicand. Am trecut pe langa ea privindu-i ochii cu nesat, neputand sa ma satur de frumusetea lor. Am trecut trist, gandindu-ma ca poate nu ii voi mai putea vedea niciodata.Sufletul imi era trist, toata fiinta mea cauta cu disperare o solutie pentru a mai putea vedea macar o data acei ochi tristi dar totodata de o frumusete nemaintalnita. Acum parca totul trecea si mai greu.Noptile imi erau chinuite de fiinta ei.Imi aminteam figura trista, ochii melancolici si sufletul adanc prins in pamanturile acestei tari fara de speranta...
     Au trecut saptamani,luni...A trecut atat de mult timp si...am zarit iar acei ochi care mi-au cutremurat fiinta inca de la prima privire.Eram naucit,eram plin de fericire,eram asa cum nu mai fusesem vreodata. N-am mai rezistat,am coborat din masina noastra si m-am indreptat spre ea nepasandu-ma daca un glont m-ar fii lovit in acel moment.Tot ce conta acum era EA.
Alergam,imi simteam inima batandu-mi cu putere,simteam ca nu mai pot sa respir.Fiecare pas mi se parea din ce in ce mai greu de facut,dar...am ajuns la EA...I-am luat capul in palme fara sa-i spun vreun cuvant si am privit minute in sir.Mi-auzeam numele strigat de colegi,dar nu-mi pasa,eram atat de aproape de ea.O puteam privi in ochii aceia care mi-au furat inima, ii puteam spune ca m-am indragostit fara ca macar sa stiu cine e,fara ca macar sa ii stiu numele sau sa stiu daca era casatorita. Ii tineam capul in palme si o priveam.Ma privea si ea speriata,nestiind cum sa reactioneze, nestiind ce sa-mi spuna.Mi-am apropiat capul de-al ei si i-am soptit: "I love you".
Cu ochii mari m-a privit si mi-a zis :"No".Si-a smuls capul din palmele mele si a fugit.A privit in urma o singura data cu ochii aceia verzi imensi si a continuat sa alerge.Nu mai aveam putere sa alerg dupa ea,as fii vrut sa stiu ce a insemnat acel "No" spus cu atata frica,mi-as fii dorit atat de mult...
Dintr-o data o serie de impuscaturi s-au auzit in spatele meu.M-am aruncat asupra pamantului uscat si am privit intai spre ea si apoi spre masina noastra.Colegii mei se luptau cu cativa afghani, imediat am inceput sa trag pentru a-i acoperi.Au fost 10 minute pline de panica si de adrenalina.Focul a incetat si am ajuns taras la masina.Nu era nimeni ranit.M-am urcat si am plecat spre tabara noastra. Eram pierdut printre ganduri...
A venit timpul sa ma intorc acasa...N-am putut pleca pana nu m-am intors in locul in care am privit-o cu atat de multa dragoste.Am asteptat-o minute intregi,eram pe punctul de a pleca cand am simtit o mana calda care imi prinsese bratul.Era EA. Fata-i era strabatuta de lacrimi,am inceput sa plangem ca niste copii.Am imbratisat-o si i-am spus iarasi "I love you", raspunsul ei a fost acelasi "No", am incercat sa o intreb de ce "Nu"?! Ce insemna acest "Nu".N-am mai aflat raspunsul niciodata.Un glont mi-a strapuns umarul,un altul piciorul stang iar un al treilea abdomenul.Am privit-o cu lacrimi in ochi si i-am repetat de cateva ori "I love you". Am cazut la picioarele sale.A cazut langa mine si m-a privit cu o tristeste sfasietoare.M-a tinut de mana atat de mult timp incat am simtit cum adorm cu mana sa intr-a mea...
M-am trezit la spital dupa cateva zile,eram intr-o stare din care nimeni nu stia daca voi reusi sa supravietuiesc...
Sunt doua zile de cand incerc sa termin aceasta scrisoare...Ma gandesc numai la EA,la ochii aceia verzi,la mana aceea calda.De ce "No"?!Ce insemna acest "No"?!!Cred ca-i prea tarziu pentru a mai afla.Simt cum intreg organismul imi cedeaza,simt cum ranile imi zvacnesc si cum sangele vrea sa dea navala.Plang.Plang ca un copil si nu mi-e rusine.As da orice sa o mai vad.Macar o data!..."
Dupa cateva ore de la terminarea celor scrie,soldatul a murit.A murit trist,cu un vis neimplinit...

Multumesc!

              Iubesc oamenii care-i apreciaza pe ceilalti pentru ceea ce fac,pentru modul in care reusesc sa aduca un zambet pe buzele celorlalti,pentru modul in care ii fac pe oameni sa-si aminteasca de trecut sau sa-si citeasca prezentul printre randurile sale.Se pare ca am castigat respectul unui om care nu ma cunoaste si pe care nu-l cunosc.Ma bucur enorm sa vad ca exista persoane care-mi citesc randurile sarace poate in descriere,dar care reusesc sa starneasca sentimente. Am primit un comentariu la una dintre postari si cu zambetul pe buze l-am citit si recitit de cateva ori.Vreau sa-ti multumesc Adina! Iti intind mana cu respect pentru randurile frumoase scrise! Si sper sa fac tot posibilul sa raman acel "inginer veritabil al sufletului"!
Iti multumesc ca m-ai bine-dispus si ca mi-ai facut ziua mai frumoasa cu doar cateva cuvinte spuse din suflet!

"Esti un veritabil inginer al sufletului !
Ma bucur ca te-am descoperit !"