Încerc!

    "Încerc din răsputeri să zâmbesc atunci când ei toți sunt fericiți. Încerc să mă abțin să nu izbucnesc în plâns când știu că undeva, nu foarte departe, tu ești fericit și nici măcar nu-ți mai amintești de mine. Încerc să fiu un om bun și să fac tot ce mi-ai zis să fac...totul pentru binele meu. Încerc să nu mă mai gândesc la tine, dar inevitabil îmi revii în minte. Îmi revii atunci când ei zâmbesc, atunci când ei se sărută cu dragoste și-mi imaginez cum ar fi să te am alături acum și să te strâng în brațe cu toată iubirea ce zace în mine. Îmi imaginez cum ar fi să te pot privi și să-ți pot admira zâmbetul fără să-mi zică nimeni că sunt nebună. Da, sunt nebună atunci când vorbesc despre tine, atunci când plâng de tine. Sunt nebună ori de cate ori pot fi nebună. Îmi curgi prin fiecare venă, te simt în fiecare nerv și te iubesc fără să pot descrie în cuvinte. Te iubesc cu fiecare celulă din organism și te voi iubi mereu. Te voi iubi când voi greși, te voi iubi când voi fi fericită,deși fericirea mea e limitată fără tine. Te voi iubi când tu nu mă vei iubi, poate atunci,chiar mai mult. Te voi iubi în fiecare secundă din fiecare minut. Te voi iubi fiindcă deja o fac nebunește. Te voi iubi la nesfârșit pentru că tu ești cel pe care-l voi păstra mereu în suflet. Nu te-am avut niciun moment pe deplin,dar am visat că te-am avut. Nu m-ai iubit niciun moment, dar te-am iubit ca și cum ai făcut-o. Te-am iubit, te iubesc și te voi iubi întotdeauna. Poate te iubesc fiindcă nu mă iubești. Poate te iubesc pentru că te iubesc. Și încerc,încerc așa cum nu am făcut-o nicicând. Încerc pentru tine...Da, te iubesc! Și da, te voi iubi!Tu n-o faci, dar eu o fac aproape de demență.De ce? Ai fost acolo..."

Kilometri de suflet

    "Știu de prea mult timp cum e să treacă timpul fără tine. Știu de prea mult timp că eu sunt singurul vinovat pentru tot acest timp pierdut. Nu te pot avea, dar vreau să fii fericită. Meriți!Meriți asta mai mult ca oricine. Sunt nimeni, dar tu ești totul pentru mine. Merg pe străzi pline de oameni și toți zâmbesc, doar e Crăciunul. Sper ca tu să fii fericită și să te bucuri de el așa cum eu nu pot s-o fac. Nu voi trece mai departe, te voi iubi și după ani de zile. Te voi iubi fiindcă ai fost singurul om care m-a ajutat să-mi descopăr drumul și să-l urmez. Vreau să radiezi de fericire atunci când îl ții de mână,chiar dacă eu mor de dinăuntru. Vreau să-l iubești, dar mai ales, vreau ca el să te iubească. Cât de departe ești oare de mine? Câti kilometri de suflet ne despart?Nu vreau să aflu, nu vreau să mai știu. Vreau să râzi, vreau să plângi de fericire, vreau să trăiești toate emoțiile pe care ți le-aș fi putut oferi eu. Acum sunt prea departe...de tine, de mine, de noi. Un Crăciun cu lacrimi în ochi, un Crăciun cu tine-n gând și-n suflet.Un Crăciun cu bătăi prea triste ale inimii. Un Crăciun în care mi-aș fi dorit să te țin de mână și să te privesc în ochi spunându-ți că pe lista mea de Crăciun, tu ai fost prima și singura dorință. Ai fost prima mea alegere, aș fi vrut să fiu și eu prima ta alegere. Poate cândva, pentru altcineva voi fi...Poate cândva voi reuși să trec peste dragostea asta și să te las să fii fericită fără să te împiedic în gândurile mele. Vreau să fii tot ce vrei să fii,când vrei, cum vrei,cu cine vrei! Departe de mine, chiar...
Pot s-o fac. Te iubesc mai mult decât iubește un copil momentul când își primește cadourile de la Moș Crăciun. Te iubesc așa cum cerul își iubește stelele, te iubesc așa cum râul își iubește apa. Te iubesc așa cum munții își iubesc crestele, așa cum brazii își iubesc acele. Te iubesc cum te iubesc și te voi iubi cum te voi iubi. Te iubesc pentru că te iubesc! Sunt doar om, nu pot fi dincolo de asta,dar te voi iubi dincolo de orice. Te iubesc pentru că m-ai făcut să te iubesc.
Fii fericită,așa te voi iubi mereu!
Și chiar dacă aș muri tânăr, aș muri fericit că te-am cunoscut.Aș muri cu o inimă plină de iubire, aș muri îngropat în gânduri despre tine. Aș muri cu numele tău pe buze.
Dacă aș muri tânăr, aș muri cu tine-n gând. Aș râde în fața morții și aș plânge de fericire.Cum altfel cu imaginea ta în gând?Dacă...doar dacă... "

Tu iubește-mă! De restul am eu grijă!

Iubește-mă!Iubește-mă în felul tău, căci în al meu e imposibil.

Iubește-mă ca și când nu am mai avea timp!

Iubește-mă ieri, iubește-mă azi, iubește-mă mâine!

Iubește-mă ca tine, iubește-mă ca ei, iubește-mă oricum!Dar, iubește-mă!

Iubește-mi părul, iubește-mi inima, iubește-mi chipul, iubește-mă fiindcă te iubesc!

Iubește-mi îmbrățișările, căci eu le-ador pe-ale tale!

Iubește ceea ce iubesc la tine!

Iubește tot ce te-nconjoară, dar mai mult pe mine!

Iubește dimineața, eu mi-amintesc de tine!

Iubește noaptea, plâng pe ea!

Iubește timpul, el mi te-aduce!

Iubește tot ce n-ai iubit vreodată, dar nu uita de mine!

Iubește norii, dar zărește soarele!

Iubește-mi vorbele, dar alină-mi lacrimile!

Iubește-mă acum, eu te-am iubit atunci!

Iubește-mă să te iubesc!

Iubește-mă!Iubește-mă!Iubește-mă!

Fata cu șosete.

      "Nu te chinui să mă înțelegi. Ai muri în mintea mea.  Nu mai sunt eu de ceva vreme și probabil că nu voi mai fi eu pentru mult timp. Nu mai am răbdare, parcă n-aș mai avea timp. Ea, fata cu șosete, a plecat cu toată răbdarea mea. A luat și dragostea cu ea. Nu mi-a mai lăsat decât niște amintiri vagi despre ceea ce însemna cândva iubire. Am iubit. Acum mi-e teamă s-o mai fac. Vreau s-o fac, dar nu mai pot. M-au părăsit toți. Au fugit de mine, de tot ce ține de mine. Să fiu un om rău? Nu cred.Oamenii răi nu plâng, iar eu plâng pe dinăntru. Plâng ca un copil. Nu mai am puterea de a scoate lacrimile din mine, dar interiorul meu e inundat.  Era atât de dulce cu acele șosete ale ei. Nu rămânea niciodată desculță. Îi era frică să nu calce pe suflete și să le rănească. Am rănit-o eu. I-am distrus toată bunătatea si am făcut-o să mă urască. Ceva mai rău? Da, poate doar moartea ei...
Mi-e dor de ea. Ei nu-i e de mine. Nici nu ar avea cum.A plâns de-atâtea ori încât a uitat să mai zâmbească,iar dacă o face, o face doar de fațadă. I-am omorât inocența și-am transformat-o-n monstru. I-am distrus lumea și-am târât-o în iad. Da, lângă mine a cunoscut iadul. 
Am lovit cu putere și-am crăpat zidul dintre rai și iad. Am lovit atât de tare încât toți demonii au izbucnit afară. Să mai repar?Nu mai am ce. Și-a luat restul de șosete și a plecat. Nu mi-a lăsat decât romul. Romul din sânge, din cap, din suflet, din întregul organism. Mă trezesc târziu în noapte urlând de dor.N-o mai aduce nimic înapoi.Nici măcar eu, cel care cândva era totul. Acum nu sunt decât un nimic în fața ochilor ei îmbătrâniți de durere. Am sufocat copilul din ea și-am ajuns să mă urăsc. Am creat cea mai urâtă ființă. Am contopit-o cu ura și-am decis să mă opresc, deja era prea mult. Am creat haosul din viața mea și acum nu mă descurc cu el. 
Vreau să-i spun că o mai iubesc, dar aș minți-o. N-o mai iubesc. Nu pe ea,cea de acum. Iubesc omul pe care l-am cunoscut atunci și urăsc omul care a disecat-o ușor, parte cu parte.
Sunt un criminal. Ucigaș de suflete. Pune-mi cătușele și aruncă-mă-n lanțuri. Îmi merit soarta.
Acum... acum aș da orice s-o refac. Dar e târziu...prea târziu,deja. Sper să nu mă uite, n-ar avea cum. Sunt hidosul din viața sa. Sunt distrugătorul de vise și amăgitorul incorigibil.
Iartă-mă că te-am distrus. Tu mi-ai dat lumea peste cap. O lume nebună dinainte s-apari.O lume în care puteam supraviețui doar eu... Fata cu șosete.Fata care a atins cu acea catifea inima mea. A uns-o și apoi a rănit-o. Șanțuri adânci de vene. Cicatrici mult prea colorate.Galbene de durere. 
Am distrus o lume și-am rănit un înger. Gânduri crunte-mi trec prin minte.Ore târzii ale nopții, secunde infinite ale dimineții... "

De ce să sufăr de știință când fericirea mea e neștiința?

              "Am vrut să știu și-am suferit. Nu i-a păsat, e normal să nu-i pese. Acum sunt singur, fără ea. 
Mi-o amintesc de-atâtea ori. Șuvița ei de păr hazliu, orbitele prea mici pentru niște ochi prea mari. Mi-e dor de ea, cum să nu-mi fie. A fost a mea de zeci de ori. Acum, doar gândul reușește să mi-o aducă înapoi. E prea departe. De inimă, de suflet, de trup, de tot. Nu m-aș putea vedea iar lângă ea, dar,  măcar în treacăt să-i zăresc capul micuț de sub pălăria prea grea. 
Era a mea și n-am știut. Acum e-a lui și el sigur știe să-i aducă zâmbetul pe chip. Ah, acel zâmbet nebun...nebun de fericire, de iubire, poate,chiar de decor. 
Și beau, tot beau și iară beau. E rom! De-atâtea ori mi-am înecat amarul în gura paharului gol. 
Desculț, pășesc pe cioburi tari. Am răni în talpă...răni prea mari. Pe suflet doar schelete rari. În inimă am vânătăi. Pe față urme reci și-adânci ale unor lacrimi crunte. Am plâns! Am plâns de dor. N-am să mai plâng. Ea m-a uitat deja de mult. Și n-am pe nimeni lângă ea. Dar, sigur grija-și va purta. E o femeie deșteaptă.A așteptat destul. A plâns, a rupt și a zgâriat. Ca o leoaică pentru a săi pui. E prea puternică. Eu nu-s. Am fost cândva, dar lângă mine era ea. Acum sunt secat de forțe. Sunt doar om.Atunci eram și zeu și domn. Atunci dormeam, acum nu o mai fac, atunci știam să plâng, acum suspin. Aș vrea să-i urlu c-o iubesc. Dar,simt că n-o mai fac așa de des. Mi-e dor să-i simt mâna-ntr-a mea. Mi-e dor să-i sărut ochii, mâinile, gâtul, pieptul, nasul mult prea mic. O face altcineva. 
De ce să știu?Mai bine bănuiesc. Nu vreau o certitudine, vreau să trăiesc. Sunt fericit cu neștiința mea, aș fi mai fericit cu ea. 
Mă mint, mă mint și iar mă mint. Am înnebunit de dor. Nu sunt decât nebun. Îndrăgostit am fost cândva. Acum sunt doar nebun...și-s fericit. Mă bucur când mi-o amintesc râzând. Pe chip mi-apare un zâmbet tâmp când mă gândesc cum se-ascundea,goală, sub pătura mea. Era timidă, încă e. N-am s-o aștept mereu. De-ajuns încât să-mi fie greu, dar nu mereu. E prea mult timp.Iar eu, nebunul, nu am timp. "

Băbă...

         " Mi-am închis camera, mi-am luat bagajul și l-am aruncat în mașină. Nu știu încotro voi pleca, dar trebuie să plec. Simt o nevoie acută să conduc și știu că, în cele din urmă, mă voi calma. Pornesc radioul vechi și las muzica să-mi curgă prin vene. E 3:00, pe străzi sunt grupuri de studenți ce se întorc mahmuri din zecile de cluburi ale Bucureștiului. Îi privesc nepăsător și-mi văd de drumul meu. Mi-aș fi dorit să fii în dreapta mea, să te țin de mână și să zâmbesc. Zâmbesc doar la gândul că poate vei fi cândva aici, lângă mine. Strâng cu putere volanul rece și o lacrimă rătăcită mi-alunecă pe fața obosită. Obosită de așteptare, obosită de atâta lipsă de somn. Nu pot s-adorm gândindu-mă că acum ai pe altcineva în brațe, că acum, îî spui altuia "te iubesc". Te-aș urmări dacă aș putea. Aș fi prezent în fiecare pas al tău. Nu m-aș apropia, n-aș avea curaj să o fac. Doar să te privesc din depărtare și să mă asigur că ești bine, că ești fericită...
Nu ai sunat...nu ai mai sunat. Am crezut că e doar o glumă. N-a fost. Te-am căutat de câteva ori, dar m-am dezamăgit singur. Nu erai acolo unde mă gândeam că ai putea fi, erai dincolo, unde nu-mi imaginam vreodată că vei merge. M-ai înjunghiat fără să-ți dai seama.Am închis și am plâns ca un copil. 
Nu am vrut să te pierd, dar am făcut-o. Nu am vrut să te alung din viața mea, dar am reușit s-o fac. Distrug tot ce mi-e drag și rămân mereu singur. De ce o fac? Din disperare,cred...
Mi-am sfârtecat sufletul. S-a crăpat și acum fiecare bucățică din el e răspândit pe străzile mult prea aglomerate. E călcat în picioare... 
Nu îmi mai vorbești, nu mai vrei să știi de mine. Doare! Dar, rezist mai bine decât aș fi crezut că o pot face. Las Bucureștiul în urmă și distras de zgomotul asurzitor al motorului alunec, parcă, pe autostradă.Încă nu am idee încotro mă îndrept. Sper să ajung unde trebuie...sper să ajung la tine...
Aș renunța la tot pentru tine, în orice moment mi-ai cere-o. Te-aș iubi așa cum nu a făcut-o nimeni, niciodată. Te-aș proteja! Aș crește în ritmul tău, aș respira în același timp... Mă amăgesc... nu ai fost niciodată a mea. N-ai cum să fii vreodată. 
Sper doar ca el să reușească să te facă fericită. Eu nu am făcut-o și-ți jur c-am vrut-o. 
Conduc... " 

Aș putea muri de dor...

       "Da, aș putea muri în orice moment. Au fost momente când am crezut că o iubesc. Poate chiar o făceam. M-a lăsat atunci când aveam nevoie de ea. M-a lăsat singur și am rănit. Am rănit oameni, m-am rănit pe mine. Pe mine cel mai rău. Mi-am strâns în pumni atât de tare sufletul încât a crăpat. S-a făcut bucăți și le-am pierdut. Le-am rătăcit cine știe pe unde în camera asta în care-mi fac veacul. Străzile-s atât de pustii și nu sunt decât eu pe ele. Pășesc pe miile de pași lăsați de-atâția oameni. Mi-aprind o țigară găsită pe undeva prin colțul vechi al hainei și merg cu capul în pământ. Nu mai am puterea să-i privesc în ochi. Ei sunt fericiți, iar eu nu. Eu sufăr. Sufăr al dracului de tare și nu știu cum să mi-o scot din minte.A intrat atât de adânc și acum nu se mai lasă dusă. E plecată deja de săptămâni, dar inima mi-o cere. Cum aș putea să i-o ofer când nu mai știu nimic de ea? Cum aș putea să o fac să se întoarcă dacă nu-mi răspunde nicicând atunci când o caut. A plecat și a luat cu ea fericirea mea. Acum sunt singur, trist și îmi fumez o ultimă țigară. Fumul îmi înconjoară gândurile și mă las purtat de-un vânt acid. Îmi lasă urme grele pe chip, oricum e distrus. Distrus de durere, de nebunie,deja. 
Nu știu ce am făcut de a plecat. Nu știu ce am vorbit de nu-mi mai răspunde. Nu mai știu nimic de ea și mi-e dor,mi-e atât de dor. Mi-e dor s-adorm cu ea în brațe, mi-e dor să o simt aproape, să o văd zâmbind, să o văd plângând când îi țin discuții lungi despre ceea ce are de făcut. Vreau să o mai privesc încă o dată dimineața devreme înainte să plec. Vreau să mă mai rog măcar o secundă de ea să se trezească. N-aș putea să o mai trezesc, aș lăsa-o să doarmă. E incredibilă atunci când doarme, când își face loc în scobitura dintre pieptul și picioarele mele. Vreau să-i mai simt mirosul părului și s-adorm cu nasul pe gâtul ei. Vreau să ne certăm, vreau să ne împăcăm iubindu-ne apoi. Aș putea muri de dor...da, de dorul ei... "