De-aș mai vrea, n-aș mai putea!

" Sunt un dezastru emoțional. Mi-e dor și nu îmi e. Te vreau și nu te vreau. Nu știu ce e cu inima asta proastă a mea. Nu știu ce vrea, când vrea și de ce vrea. Urlu la ea și îi  spun continuu să înceteze.Îmi râde-n față și-mi spune cât sunt de idiot. Poate are dreptate. Sigur are...
Oare de ce sunt atât de orgolios și nu vreau să te sun? Oare de ce nu pot scăpa de strâmsoarea asta a inimii care mă împiedică să-ți scriu? Oare de ce?
Mă plâng de parcă mi-aș fi pierdut viața. Mă plâng pentru o suferință pur imaginară. Nu te iubesc cu adevarat, daca aș fi făcut-o nu aș fi greșit...iar eu, eu am greșit. Nu o dată, nu de două ori...infinit. 
E dreptul tău să pleci, iar dreptul meu e să continui să trăiesc. Nu mai știu cum e lângă tine și nu mai știu dacă mi-ar plăcea să mai fii lângă mine. Nu ne despart doar sute de kilometri, ne despart ani lumină de indiferență și de așa-zisă iubire neîmplinită. Nu ne-am iubit, ne-am mințit...de fapt, cred ca doar tu. Eu nu te-am iubit, eu te-am adorat. Acum ești doar o altă pasăre călătoare în viața mea tumultoasă. Ai reușit să-ți deschizi aripile și să zbori. Ale mele au fost tăiate. Tăiate de mine și de toată ignoranța de care am dat dovadă. Nu tu ai fost vinovată...ci eu, eu cu ale mele capricii și supărări copilărești. E greu să ai grijă de un copil, dar "ce nu te omoară, te face om! ". Zâmbesc și acum când mă gândesc la tine. Zâmbesc căci, cu siguranță, tu nu ai fost om, cel puțin, nu doar un om. Ai fost copil, ai fost femeie, ai fost tu. Iar eu, eu am rămas același bărbat imatur ce te sună când își amintești după câteva pahare de bautură că a trăit cândva cu tine o "poveste". Ai scris destule pagini pentru mine, învață să scrii pentru tine, iar dacă nu-ți mai amintești cum să o faci, reia albafetul, reia caligrafia claselor primare și educă-te. Eu ți-am închis această șansă. 
E lângă mine și doarme dusă. Nu o iubesc, nu așa cum te-am iubit pe tine. E bizar modul în care mi-amintesc de tine ori de câte ori ea e lângă mine. Nu știu dacă o iubesc sau dacă măcar vreau să o iubesc. Dar, uite că-și face veacul cu un neisprăvit ca mine. Stă, ascultă, țipă și pleacă, dar se întoarce. Tu nu te-ai mai întors și m-am aruncat în brațele ei. Nu vreau să plângă, dar știi că în natura mea există ceva animalic ce iese la suprafață atunci când nu mai poate. Tu m-ai înțeles, dar nu ai rămas. Nu ți-am dat voie să râmâi. Te-am îndepărtat de fiecare dată când simțeam că te iubesc din ce în ce mai tare. Și-acum...acum te ador, dar tu zâmbești cu siguranță în preajma altuia. Norocosul ghinionist. Dacă-ar ști cu ce năzbâtie s-a pricopsit...Dacă ar ști...
Mi-aprind o țigară și mi te imaginez lângă mine...ținându-mi capul în palme, spunându-mi să nu mai fumez atât că inima mea va ceda cândva. Încă-ți simt brațele în jurul gâtului meu, încă-ți simt parfumul pe piele, te simt pe tine..."