Si fluturii "palesc"...

       "Mi-am pierdut stralucirea, mi-am pierdut dorinta de a-mi mai dori ceva.Iubesc oamenii,desi cei mai multi dintre ei mi-au rasplatit aceasta dragoste cu rautate, indiferenta si egoism. As vrea sa-i pot uri,dar ei ma ajuta sa traiesc, prin tot ceea ce fac imi ofera o priveliste dezolanta care ma face sa traiesc.Mi-am pierdut stralucirea de mult,mi-am pierdut orice urma din acel "eu" pe care toata lumea il iubea candva.Acum sunt singur incercand sa-mi astern gandurile si sentimetele pe florile din jurul meu.Ele sunt jurnalul meu,ele ma cunosc cel mai bine,ele ma inteleg si ma asculta fara a-mi face reprosuri.Ele imi soptesc, atunci cand vantul sufla usor scuturandu-le si facandu-le sa para umane,ca eu,eu sunt o fiinta frumoasa. Imi canta in linistea serii balade, imi spun poezii despre oameni buni,imi asculta ofurile si ma  ajuta sa trec mai departe.Ele sunt cele care-mi ofera o imbratisare atunci cand am nevoie,ele sunt cele care imi zambesc cand am nevoie de un zambet...
Sunt ceea ce oamenii au facut din mine,sunt ceea ce i-am lasat sa faca din mine.Zambesc,desi sufletul mi-e imbibat cu durere.O durere acuta ce-mi macina fiinta facandu-ma sa palesc.Imi pierd culoarea, imi pierd fericirea..."
Un bun prieten mi-a spus intr-o seara ca oamenii ar trebui sa fie precum fluturii.Sa aiba libertatea lor si atunci cand sunt prinsi in capcana mainilor care le "ofera" dragoste sa astepte sa fie eliberati si daca se indragostesc de acel om, sa-i arate iubirea ramanand alaturi de ei.Asta e iubirea...atunci cand oferi unei persoane libertatea,dar ea iti ramane alaturi fiindca te iubeste...