“Nu
sunt perfect. Nici nu vreau să fiu.Sunt doar o parte dintr-un milion de părți.
Nu plâng, îmi doresc s-o fac. Nu râd, zâmbesc.Nu mai simt, aș vrea s-o simt.
Îmi spui că ți-e dor de mine…și mie îmi este dor de mine. Aș vrea să nu-mi mai
fie.
Am obiective de atins și cu tine
alături, draga mea, mai mult ca sigur, nu le voi atinge. Nu am nevoie de crize,
am nevoie de liniște. Nu am nevoie de plânsete, am nevoie de râsete. Nu am
nevoie de palme, am nevoie de brațe calde. Poți să mi le-oferi? Nu, nu poți. Nu
vrei și nici n-ai să vrei.Suntem prea departe de a avea interese comune, cândva
eram tot ce ne-am fi dorit unul altuia, acum suntem doar doi străini ce s-au
cunoscut cândva…
O vorbă,prea departe de a fi
zisă. O privire, prea devreme pentru a fi aruncată. O ploaie, ar fi binevenită.
Cutreier adesea străzile
aglomerate ale orașului, mereu când plouă.Mă spăl de păcate sau, cel puțin,
tind să cred că o fac. Am momente când îți simt lipsa, dar mi-amintesc curând
că viața lângă tine ar fi iad și pășesc peste bălțile ce-acoperă gropi uriașe.
Ești când vis, când coșmar. Ești totul și totodată nimic. Nu știi ce vrei așa
cum eu știu că nu te vreau. Poate, dacă ai fi fost mai puțin furtunoasă, ne-am
fi putut face amintiri. Poate, dacă ai fi fost mai puțin tăcută,te-aș fi iubit
mai mult. Nu m-ai lăsat…
Visez adesea. Și te visez pe
tine. De ce? Nici eu nu știu. Și nici nu cred că vreau să știu. Mi-e mai bine
când te știu departe de mine. Mi-e mai puțin greu când știu că undeva în
brațele altcuiva zâmbești. Ne-am fi omorât și-ar fi fost dureros să știu că
mâinile-mi sunt pătate de sângele tău. Ar fi fost crunt să ne privim cum ne
stingem și să nu mai putem face nimic.Suntem ca un cântec ale cărui versuri
sunt prea greu de înțeles.Nu m-ai înțeles și nu te-am înțeles.
Te-am ucis de-atâtea ori în
gând.Te-am izbit de toate valurile nefericirii și ți-am făcut inima bucăți. Oi
fi nebun?Mai are importanță când îmi pierd vremea scriindu-ți fiind conștient
că nu îți voi trimite nimic, nicicând.Orgoliul încă nu mă lasă. Mi-e dor să te
îmbrațisez, mi-e dor să mă enervez. Mi-e dor să te simt aproape și să-mi fie teamă
să adorm ca tu nu cumva să uiți să mai respiri. Mi-e dor să-ți alung visele
rele suflându-ți peste fața transpirată.Mi-e dor să-ți șterg ochii plini de
lacrimi. Mi-e dor să-mi fie dor, că dacă nu mi-ar fi, nici eu nu aș mai fi.
Mi-e dor de mine și de tine. Mi-e dor de ceea ce-am fost noi.Mi-e dor și-mi va
mai fi.
Încă-ți simt mirosul peste tot în
casă.Încă-ți simt prezența-n viața mea. Te simt pe tine așa cum ești.Aș vrea să
fii și să tot fii. “
„Sper că ești bine oriunde te-ai
afla! „
