"M-am descotorosit de mine. Mi-am aruncat trupul într-un
ungher al vieții și-mi continui pașii plutind. Nu simt, dar văd. Nu vorbesc,
dar aud. Nu știu încotro mă poartă vântul,dar mă duce bine. Mângâieri ale
degetelor lui subțiri și reci, un chip fad și nicio emoție. Nu mai simt și cred
că-s mort. Altfel…cum să-mi explic?
Mă tot gândesc la trupul aruncat… ce gângănii și-or face
adăpost din el acum?! Nu vreau să-mi imaginez, pierzându-l pe el, mi-am pierdut
tot. Am ieșit zâmbind, ca să merg plângând…
Străzi prea triste, oameni morți. Suflete rănite, inimi
învinețite. Bube pe suflet, cicatrici pe suflete. Cui să-i pese? Am îmbătrânit
prea repe… repede și trist. Și cui să-i spun când nici eu nu mă ascult? Cui să
mă plâng,când ei nu s-au plâns?
E un drum anevoios, e o enormitate de greu. Nu mai sunt
pași, sunt umbre…
Brațe aruncate la colț de stradă târziu în noapte. Nu mai
suntem oameni, suntem umbre. Nu mai suntem noi, suntem doar ce vor ei. Nu mai
sunt nimic și nu voi mai fi ceva. E un cântec incapabil să sensibilizeze. Nu
mai aud ecouri, nu mai vreau decât să pleci. Să pleci și să te tot duci. Nu mai
simt și nu mai trăiesc. Am murit atunci,am murit acum și voi muri mereu! Am
imbătrânit cu timpul și-am pierdut cu veacul.
Bălți ce-mi desfigurează chipul, o figură străbătută de
lungi șanțuri de durere. Nu mai sunt om, sunt doar un val. Un val a cărui spumă
se sparge la capăt de plajă, un val deasupra căruia sute de pescăruși plutesc
lin. Unde-mi sunt aripile? Unde-mi sunt picioarele, capul și gândurile? Sunt un
gol și-am rămas în gol. Nonsens, dezacord și contradicție. Nimic nou și nimic
vechi.
Și pleacă…nu am decât ură."
